Pildele lui Solomon 12
- 1. Cel ce iubeste invatatura iubeste stiinta, iar cel ce uraste certarea este nebun.
- 2. Cel bun dobandeste har de la Domnul, iar pe omul viclean il osandeste Domnul.
- 3. Omul nu se intareste intru faradelegea lui; radacina celor drepti nu se va clatina niciodata.
- 4. Femeia virtuoasa este o cununa pentru barbatul ei, iar femeia fara cinste este un cariu in oasele lui.
- 5. Socotelile celor drepti sunt dreptatea, iar punerile la cale ale celor nelegiuiti inselaciunea.
- 6. Graiurile celor nelegiuiti sunt curse de moarte, iar gura celor drepti ii scapa pe ei din primejdie.
- 7. Cei fara de lege numai cat se intorc si nu mai sunt, dar casa dreptilor dainuieste de-a pururi.
- 8. Omul aste pretuit dupa priceperea lui, iar cel nepriceput este urgisit.
- 9. Mai mult pretuieste un om smerit dar harnic, decat unul mandru dar lipsit de paine.
- 10. Cel drept are mila de vite, iar inima celui rau este fara indurare.
- 11. Cel ce munceste ogorul sau se satura de paine, iar cel ce umbla dupa desertaciuni este om lipsit de minte.
- 12. Nelegiuitul pofteste prada celor rai, dar radacina celor drepti da rodul sau.
- 13. Prin pacatul buzelor se prinde in lat pacatosul, iar dreptul (prin dreptatea lui) scapa din stramtorare.
- 14. Din rodul gurii sale se satur; de cele bune omul, si fiecaruia i se rasplateste dupa faptele lui.
- 15. Calea celui nebun este dreapta in ochii lui, iar cel intelept asculta de sfat.
- 16. Nebunul da pe fata indata mania lui, iar omul prevazator isi ascunde ocara.
- 17. Cel ce spune adevarul vesteste dreptatea, iar martorul mincinos umbla cu inselaciunea.
- 18. Cei nechibzuiti la vorba sunt ca impunsaturile de sabie, pe cand limba celor intelepti aduce tamaduire.
- 19. Buzele care spun adevarul vor dainui totdeauna, iar limba graitoare de minciuna numai pentru o clipa.
- 20. Inselaciunea este in inima celor ce gandesc rau, iar bucuria pentru cei ce dau sfaturi de pace.
- 21. Nici o nenorocire nu se intampla celui drept, pe cand cei nelegiuiti sunt covarsiti de rele.
- 22. Buzele cele graitoare de minciuna sunt uraciune inaintea Domnului, iar cei ce faptuiesc dupa adevar sunt placerea Lui.
- 23. Omul intelept isi ascunde stiinta, pe cand inima celor nebuni propovaduieste nebunia.
- 24. Mana celor silitori va stapani, iar cea lasatoare va fi birnica.
- 25. Supararea se abate asupra omului, dar numai un cuvant bun il bucura.
- 26. Dreptul cerceteaza cu de-amanuntul pe prietenul sau; calea celor nelegiuiti duce la ratacire.
- 27. Lenesul nu-si frige nici vanatul lui; cea mai scumpa comoara pentru om este munca.
- 28. Pe cararea dreptatii este viata si pe calea pe care ea o insemneaza; nemurirea, iar calea nebuniei duce la moarte.