Cartea a doua a Regilor 5
- 1. Atunci au venit toate triburile lui Israel la David in Hebron si au zis:
- 2. "Iata, noi suntem oasele tale si carnea ta. Inca de pe cand Saul domnea peste noi, tu ai povatuit pe Israel si Domnul a zis catre tine: Tu vei paste pe poporul Meu Israel si tu vei fi povatuitorul lui Israel".
- 3. Au venit toti batranii lui Israel la rege in Hebron si a incheiat cu ei regele David legamant in Hebron, inaintea Domnului; si au uns pe David rege peste tot Israelul.
- 4. David insa era ca de treizeci de ani cand s-a facut rege si a domnit patruzeci de ani.
- 5. in Hebron a domnit peste Iuda sapte ani si sase luni, iar in Ierusalim a domnit treizeci si trei de ani peste tot Israelul si peste Iuda.
- 6. Atunci au pornit regele si oamenii lui la Ierusalim, impotriva Iebuseilor, locuitorii tarii aceleia. Dar acestia au zis catre David: "Nu vei intra aici, caci te vor goni orbii si schiopii care zic: David nu va intra aici!"
- 7. David insa a luat cetatea Sionului; aceasta este cetatea lui David.
- 8. Si a zis David in ziua aceea: "Tot cel ce va ucide pe Iebusei sa loveasca cu lancea si pe schiopii si pe orbii care urasc sufletul lui David". De aceea se si zice: "Orbul si schiopul nu vor intra in casa Domnului!"
- 9. Atunci s-a mutat David in cetate si a numit-o cetatea lui David; si a facut intarituri de jur imprejur, de la Milo si pana inauntru.
- 10. Si a propasit David si s-a inaltat, si Domnul Dumnezeul Savaot era cu el.
- 11. In vremea aceea a trimis Hiram, regele Tirului, soli la David si lemn de cedru, tamplari, pietrari si zidari, si acestia au facut casa lui David.
- 12. Si a inteles David ca Domnul l-a intarit rege peste Israel si a inaltat regatul sau din pricina poporului sau Israel.
- 13. Si si-a mai luat David femei si concubine din Ierusalim, dupa ce a venit din Hebron.
- 14. Si i s-au mai nascut lui David fii si fiice. Iata si numele celor ce i s-au nascut in Ierusalim: Samua si Sobab, Natan si Solomon;
- 15. Ibhar si Elisua, Nefeg si Iafia;
- 16. Elisama, Eliada si Elifelet; Samae, Iesivat, Natan, Galamaan, Ievaar, Teisus, Elfalat, Naged, Nafec, Ionatan, Leasamis, Baalimat si Elifaat.
- 17. Iar daca au auzit Filistenii ca David a fost uns rege peste Israel, s-au ridicat Filistenii cu totii sa caute pe David. Auzind insa David, s-a dus in cetate;
- 18. Iar Filistenii au venit si s-au asezat in valea Refaim.
- 19. Si a intrebat David pe Domnul, zicand: "Sa ma duc oare impotriva Filistenilor? Ii vei da Tu, oare, in mainile mele?" "Du-te, a zis Domnul catre David, caci Eu voi da pe Filisteni in mainile tale!"
- 20. Atunci s-a dus David la Baal-Peratim si i-a lovit acolo si a zis David: "Domnul a maturat pe vrajmasii mei dinaintea mea, ca si cum i-ar fi luat apa". Si de aceea s-a si dat locului aceluia numele de Baal-Peratim.
- 21. Filistenii insa si-au lasat acolo idolii lor, iar David si oamenii sai i-au luat si a poruncit sa-i arda cu foc.
- 22. Dar Filistenii au navalit iarasi si s-au asezat in valea Refaim.
- 23. David a intrebat din nou pe Domnul, zicand: "Sa ma duc oare impotriva Filistenilor si ii vei da Tu oare in mainile mele?" "Sa nu iesi inaintea lor, i-a raspuns El, ci i-ai pe la spate si inainteaza spre ei dinspre dumbrava murelor;
- 24. Si cand vei auzi un zgomot, ca si cum ar veni pe varful arborilor dumbravilor, atunci sa pornesti, caci atunci a pornit Domnul inaintea ta, ca sa loveasca ostirea Filistenilor".
- 25. Si a facut David cum i-a poruncit Domnul si a lovit pe Filisteni de la Ghibeon pana la Ghezer.