Psalmi 99
- 1. (Un psalm al lui David.) Domnul imparateste: sa tremure popoarele; sade pe heruvimi: sa se cutremure pamantul.
- 2. Domnul in Sion este mare si inalt peste toate popoarele.
- 3. Sa se laude numele Tau cel mare, ca infricosator si sfant este. Si cinstea imparatului iubeste dreptatea.
- 4. Tu ai intemeiat dreptatea; judecata si dreptate in Iacob, Tu ai facut.
- 5. Inaltati pe Domnul Dumnezeul nostru si va inchinati asternutului picioarelor Lui, ca sfant este!
- 6. Moise si Aaron, intre preotii Lui si Samuel intre cei ce cheama numele Lui. Chemat-au pe Domnul si El i-a auzit pe ei,
- 7. In stalp de nor graia catre ei; caci pazeau marturiile Lui si poruncile pe care le-a dat lor.
- 8. Doamne, Dumnezeul nostru, Tu i-ai auzit pe ei; Dumnezeule, Tu Te-ai milostivit de ei si ai rasplatit toate faptele lor.
- 9. Inaltati pe Domnul Dumnezeul nostru si va inchinati in Muntele cel sfant al Lui, ca sfant este Domnul, Dumnezeul nostru!