Sfanta Evanghelie dupa Matei 4
- 1. Atunci Iisus a fost dus de Duhul in pustiu, ca sa fie ispitit de catre diavolul.
- 2. Si dupa ce a postit patruzeci de zile si patruzeci de nopti, la urma a flamanzit.
- 3. Si apropiindu-se, ispititorul a zis catre El: De esti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea sa se faca paini.
- 4. Iar El, raspunzand, a zis: Scris este: "Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu".
- 5. Atunci diavolul L-a dus pe aripa in sfanta cetate, L-a pus pe aripa templului,
- 6. Si I-a zis: Daca Tu esti Fiul lui Dumnezeu, arunca-Te jos, ca scris este: "Ingerilor Sai va porunci pentru Tine si Te vor ridica pe maini, ca nu cumva sa izbesti de piatra piciorul Tau".
- 7. Iisus i-a raspuns: Iarasi este scris: "Sa nu ispitesti pe Domnul Dumnezeul tau".
- 8. Din nou diavolul L-a dus pe un munte foarte inalt si I-a aratat toate imparatiile lumii si slava lor.
- 9. Si I-a zis Lui: Acestea toate Ti le voi da Tie, daca vei cadea inaintea mea si Te vei inchina mie.
- 10. Atunci Iisus i-a zis: Piei, satano, caci scris este: "Domnului Dumnezeului tau sa te inchini si Lui singur sa-I slujesti".
- 11. Atunci L-a lasat diavolul si iata ingerii, venind la El, Ii slujeau.
- 12. Si Iisus, auzind ca Ioan a fost intemnitat, a plecat in Galileea.
- 13. Si parasind Nazaretul, a venit de a locuit in Capernaum, langa mare, in hotarele lui Zabulon si Neftali,
- 14. Ca sa se implineasca ce s-a zis prin Isaia proorocul care zice:
- 15. "Pamantul lui Zabulon si pamantul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor;
- 16. Poporul care statea in intuneric a vazut lumina mare si celor ce sedeau in latura si in umbra mortii lumina le-a rasarit".
- 17. De atunci a inceput Iisus sa propovaduiasca si sa spuna: Pocaiti-va, caci s-a apropiat imparatia cerurilor.
- 18. Pe cand umbla pe langa Marea Galileii, a vazut pe doi frati, pe Simon ce se numeste Petru si pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja in mare, caci erau pescari.
- 19. Si le-a zis: Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni.
- 20. Iar ei, indata lasand mrejele, au mers dupa El.
- 21. Si de acolo, mergand mai departe, a vazut alti doi frati, pe Iacov al lui Zevedeu si pe Ioan fratele lui, in corabie cu Zevedeu, tatal lor, dregandu-si mrejele si i-a chemat.
- 22. Iar ei indata, lasand corabia si pe tatal lor, au mers dupa El.
- 23. Si a strabatut Iisus toata Galileea, invatand in sinagogile lor si propovaduind Evanghelia imparatiei si tamaduind toata boala si toata neputinta in popor.
- 24. Si s-a dus vestea despre El in toata Siria, si aduceau la El pe toti cei ce se aflau in suferinte, fiind cuprinsi de multe feluri de boli si de chinuri, pe demonizati, pe lunatici, pe slabanogi, si El ii vindeca.
- 25. Si multimi multe mergeau dupa El, din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea si de dincolo de Iordan.