Sfanta Evanghelie dupa Marcu 9
- 1. Si le zicea lor: Adevarat graiesc voua ca sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, pana ce nu vor vedea imparatia lui Dumnezeu, venind intru putere.
- 2. Si dupa sase zile a luat Iisus cu Sine pe Petru si pe Iacov si pe Ioan si i-a dus intr-un munte inalt, de o parte, pe ei singuri, si S-a schimbat la fata inaintea lor.
- 3. Si vesmintele Lui s-au facut stralucitoare, albe foarte, ca zapada, cum nu poate inalbi asa pe pamant inalbitorul.
- 4. Si li s-a aratat Ilie impreuna cu Moise si vorbeau cu Iisus.
- 5. Si raspunzand Petru, a zis lui Iisus: Invatatorule, bine este ca noi sa fim aici; si sa facem trei colibe: Tie una si lui Moise una si lui Ilie una.
- 6. Caci nu stia ce sa spuna, fiindca erau inspaimantati.
- 7. Si s-a facut un nor care ii umbrea, iar un glas din nor a venit zicand: Acesta este Fiul Meu cel iubit, pe Acesta sa-L ascultati.
- 8. Dar, deodata, privind ei imprejur, n-au mai vazut pe nimeni decat pe Iisus, singur cu ei.
- 9. Si coborandu-se ei din munte, le-a poruncit ca nimanui sa nu spuna cele ce vazusera, decat numai cand Fiul Omului va invia din morti.
- 10. Iar ei au tinut cuvantul, intrebandu-se intre ei: Ce inseamna a invia din morti?
- 11. Si L-au intrebat pe El, zicand: Pentru ce zic fariseii si carturarii ca trebuie sa vina mai intai Ilie?
- 12. Iar El le-a raspuns: Ilie, venind intai, va aseza iarasi toate. Si cum este scris despre Fiul Omului ca va sa patimeasca multe si sa fie defaimat?
- 13. Dar va zic voua ca Ilie a si venit si i-au facut toate cate au voit, precum s-a scris despre el.
- 14. Si venind la ucenici, a vazut multime mare imprejurul lor si pe carturari sfadindu-se intre ei.
- 15. Si indata toata multimea, vazandu-L, s-a spaimantat si, alergand, I se inchina.
- 16. Si Iisus a intrebat pe carturari: Ce va sfaditi intre voi?
- 17. Si I-a raspuns Lui unul din multime: Invatatorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut.
- 18. Si oriunde-l apuca, il arunca la pamant si face spume la gura si scrasneste din dinti si intepeneste. Si am zis ucenicilor Tai sa-l alunge, dar ei n-au putut.
- 19. Iar El, raspunzand lor, a zis: O, neam necredincios, pana cand voi fi cu voi? Pana cand va voi rabda pe voi? Aduceti-l la Mine.
- 20. Si l-au adus la El. Si vazandu-L pe Iisus, duhul indata a zguduit pe copil, si, cazand la pamant, se zvarcolea spumegand.
- 21. Si l-a intrebat pe tatal lui: Cata vreme este de cand i-a venit aceasta? Iar el a raspuns: din pruncie.
- 22. Si de multe ori l-a aruncat si in foc si in apa ca sa-l piarda. Dar de poti ceva, ajuta-ne, fiindu-Ti mila de noi.
- 23. Iar Iisus i-a zis: De poti crede, toate sunt cu putinta celui ce crede.
- 24. Si indata strigand tatal copilului, a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele.
- 25. Iar Iisus, vazand ca multimea da navala, a certat duhul cel necurat, zicandu-i: Duh mut si surd, Eu iti poruncesc: Iesi din el si sa nu mai intri in el!
- 26. Si racnind si zguduindu-l cu putere, duhul a iesit; iar copilul a ramas ca mort, incat multi ziceau ca a murit.
- 27. Dar Iisus, apucandu-l de mana, l-a ridicat, si el s-a sculat in picioare.
- 28. Iar dupa ce a intrat in casa, ucenicii Lui L-au intrebat, de o parte: Pentru ce noi n-am putut sa-l izgonim?
- 29. El le-a zis: Acest neam de demoni cu nimic nu poate iesi, decat numai cu rugaciune si cu post.
- 30. Si, iesind ei de acolo, strabateau Galileea, dar El nu voia sa stie cineva.
- 31. Caci invata pe ucenicii Sai si le spunea ca Fiul Omului se va da in mainile oamenilor si-L vor ucide, iar dupa ce-L vor ucide, a treia zi va invia.
- 32. Ei insa nu intelegeau cuvantul si se temeau sa-L intrebe.
- 33. Si au venit in Capernaum. Si fiind in casa, i-a intrebat: Ce vorbeati intre voi pe drum?
- 34. Iar ei taceau, fiindca pe cale se intrebasera unii pe altii cine dintre ei este mai mare.
- 35. Si sezand jos, a chemat pe cei doisprezece si le-a zis: Daca cineva vrea sa fie intaiul, sa fie cel din urma dintre toti si slujitor al tuturor.
- 36. Si luand un copil, l-a pus in mijlocul lor si, luandu-l in brate, le-a zis:
- 37. Oricine va primi, in numele Meu, pe unul din acesti copii pe Mine Ma primeste; si oricine Ma primeste, nu pe Mine Ma primeste, ci pe Cel ce M-a trimis pe Mine.
- 38. Si I-a zis Ioan: Invatatorule, am vazut pe cineva scotand demoni in numele Tau, care nu merge dupa noi, si l-am oprit, pentru ca nu merge dupa noi.
- 39. Iar Iisus a zis: Nu-l opriti, caci nu e nimeni care, facand vreo minune in numele Meu, sa poata, degraba, sa Ma vorbeasca de rau.
- 40. Caci cine nu este impotriva noastra este pentru noi.
- 41. Iar oricine va va da sa beti un pahar de apa, in numele Meu, fiindca sunteti ai lui Hristos, adevarat zic voua ca nu-si va pierde plata sa.
- 42. Si cine va sminti pe unul din acestia mici, care cred in Mine, mai bine i-ar fi lui daca si-ar lega de gat o piatra de moara si sa fie aruncat in mare.
- 43. Si de te sminteste mana ta, tai-o ca mai bine iti este sa intri ciung in viata, decat, amandoua mainile avand, sa te duci in gheena, in focul cel nestins.
- 44. Unde viermele lor nu moare si focul nu se stinge.
- 45. Si de te sminteste piciorul tau, taie-l, ca mai bine iti este tie sa intri fara un picior in viata, decat avand amandoua picioarele sa fii azvarlit in gheena, in focul cel nestins,
- 46. Unde viermele lor nu moare si focul nu se stinge.
- 47. Si de te sminteste ochiul tau, scoate-l, ca mai bine iti este tie cu un singur ochi in imparatia lui Dumnezeu, decat, avand amandoi ochii, sa fii aruncat in gheena focului.
- 48. Unde viermele lor nu moare si focul nu se stinge.
- 49. Caci fiecare (om) va fi sarat cu foc, dupa cum orice jertfa va fi sarata cu sare.
- 50. Buna este sarea; daca insa sarea isi pierde puterea, cu ce o veti drege? Aveti sare intru voi si traiti in pace unii cu altii.