Sfanta Evanghelie dupa Marcu 2
- 1. Si intrand iarasi in Capernaum, dupa cateva zile s-a auzit ca este in casa.
- 2. Si indata s-au adunat multi, incat nu mai era loc, nici inaintea usii, si le graia lor cuvantul.
- 3. Si au venit la El, aducand un slabanog, pe care-l purtau patru insi.
- 4. Si neputand ei, din pricina multimii, sa se apropie de El, au desfacut acoperisul casei unde era Iisus si, prin spartura, au lasat in jos patul in care zacea slabanogul.
- 5. Si vazand Iisus credinta lor, i-a zis slabanogului: Fiule, iertate iti sunt pacatele tale!
- 6. Si erau acolo unii dintre carturari, care sedeau si cugetau in inimile lor:
- 7. Pentru ce vorbeste Acesta astfel? El huleste. Cine poate sa ierte pacatele, fara numai unul Dumnezeu?
- 8. Si indata cunoscand Iisus, cu duhul Lui, ca asa cugetau ei in sine, le-a zis lor: De ce cugetati acestea in inimile voastre?
- 9. Ce este mai usor a zice slabanogului: Iertate iti sunt pacatele, sau a zice: Scoala-te, ia-ti patul tau si umbla?
- 10. Dar, ca sa stiti ca putere are Fiul Omului a ierta pacatele pe pamant, a zis slabanogului:
- 11. Zic tie: Scoala-te, ia-ti patul tau si mergi la casa ta.
- 12. Si s-a sculat indata si, luandu-si patul, a iesit inaintea tuturor, incat erau toti uimiti si slaveau pe Dumnezeu, zicand: Asemenea lucruri n-am vazut niciodata.
- 13. Si iarasi a iesit la mare si toata multimea venea la El si ii invata.
- 14. Si trecand, a vazut pe Levi al lui Alfeu, sezand la vama, si i-a zis: Urmeaza-Mi! Iar el, sculandu-se, I-a urmat.
- 15. Si cand sedea El in casa lui Levi, multi vamesi si pacatosi sedeau la masa cu Iisus si cu ucenicii Lui. Ca erau multi si-I urmau.
- 16. Iar carturarii si fariseii, vazandu-L ca mananca impreuna cu vamesii si pacatosii, ziceau catre ucenicii Lui: De ce mananca si bea Invatatorul vostru cu vamesii si pacatosii?
- 17. Dar, auzind, Iisus le-a zis: Nu cei sanatosi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. N-am venit sa chem pe cei drepti ci pe pacatosi la pocainta.
- 18. Ucenicii lui Ioan si ai fariseilor posteau si au venit si I-au zis Lui: De ce ucenicii lui Ioan si ucenicii fariseilor postesc, iar ucenicii Tai nu postesc?
- 19. Si Iisus le-a zis: Pot, oare, prietenii mirelui sa posteasca cat timp este mirele cu ei? Cata vreme au pe mire cu ei, nu pot sa posteasca.
- 20. Dar vor veni zile, cand se va lua mirele de la ei si atunci vor posti in acele zile.
- 21. Nimeni nu coase la haina veche petic dintr-o bucata de stofa noua, iar de nu, peticul nou va trage din haina veche si se va face o ruptura si mai rea.
- 22. Nimeni, iarasi, nu pune vin nou in burdufuri vechi, iar de nu, vinul nou sparge burdufurile si vinul se vara si burdufurile se strica; incat vinul nou trebuie sa fie in burdufuri noi.
- 23. Si pe cand mergea El intr-o sambata prin semanaturi, ucenicii Lui, in drumul lor, au inceput sa smulga spice.
- 24. Si fariseii Ii ziceau: Vezi, de ce fac sambata ce nu se cuvine?
- 25. Si Iisus le-a raspuns: Au niciodata n-ati citit ce a facut David, cand a avut nevoie si a flamanzit, el si cei ce erau cu el?
- 26. Cum a intrat in casa lui Dumnezeu, in zilele lui Abiatar arhiereul, si a mancat painile punerii inainte, pe care nu se cuvenea sa le manance decat numai preotii, si a dat si celor ce erau cu el?
- 27. Si le zicea lor: Sambata a fost facut pentru om, iar nu omul pentru sambata.
- 28. Astfel ca Fiul Omului este domn si al sambetei.