Leviticul - cartea a treia a lui Moise 5
- 1. Daca vreun suflet va pacatui prin aceea ca, fiind pus sa jure ca martor, nu va spune ceea ce a auzit sau ce stie, acela va lua asupra sa pacat.
- 2. Sau de se va atinge cineva de orice lucru necurat, sau de trup necurat de fiara, sau de starv de dobitoc necurat, sau de starv de taratoare necurata, fara sa stie, se face necurat si vinovat;
- 3. Sau de se va atinge cineva de necuratenie omeneasca, sau de orice fel de necuratenie care spurca, si nu va sti, dar apoi va afla, acela e vinovat.
- 4. Sau de se va jura cineva cu buzele sale nebuneste sa faca ceva rau sau bine, orice fel ar fi fapta pentru care se jura oamenii fara socoteala, de nu va sti ca aceasta este rau, ci va afla in urma, e vinovat.
- 5. Deci, de se va face cineva vinovat de ceva din acestea si isi va marturisi pacatul,
- 6. Atunci, pentru pacatul sau, pe care l-a savarsit, sa aduca Domnului jertfa din turma, o oaie sau o capra din caprele sale, pentru vina pacatului, si-l va curati preotul prin aceasta de pacatul sau si i se va ierta pacatul.
- 7. Iar de nu va fi in stare sa aduca jertfa o oaie, pentru vina pacatului sau, sa aduca Domnului doua turturele sau doi pui de porumbel: unul jertfa pentru pacat, iar altul ardere de tot.
- 8. Aceste pasari sa le aduca la preot si preotul sa jertfeasca mai intai pe cea pentru pacat, sa-i franga gatul, fara sa desparta capul de trup,
- 9. Si sa stropeasca cu sangele acestei jertfe pentru pacat peretele jertfelnicului, iar celalalt sange sa-l scurga jos langa jertfelnic; aceasta e jertfa pentru pacat.
- 10. Iar pe cealalta pasare s-o aduca ardere de tot, dupa randuiala. Si asa il va curati preotul de pacatul lui si i se va ierta.
- 11. Daca insa nu-i va da mana sa aduca nici o pereche de turturele sau doi pui de porumbel, atunci sa aduca pentru greseala sa a zecea parte dintr-o efa de faina buna de grau, ca jertfa pentru pacat, dar sa nu toarne pe ea untdelemn, nici tamaie sa nu puna pe ea, ca aceasta este jertfa pentru pacat.
- 12. S-o aduca la preot si preotul sa ia din ea un pumn plin, spre pomenire, si s-o arda pe jertfelnic, ca jertfa Domnului; aceasta este jertfa pentru pacat.
- 13. Prin aceasta il va curati preotul de pacatul lui, pe care l-a savarsit in una din intamplarile acelea, si i se va ierta pacatul; ramasita de faina va fi a preotului, ca la prinosul de faina".
- 14. Apoi a grait Domnul cu Moise si a zis:
- 15. De va face cineva greseala si din nestiinta va pacatui impotriva celor afierosite Domnului, acela, pentru vina sa, sa ia din turma de oi si sa aduca Domnului jertfa pentru vina, un berbec fara meteahna, pretuit la doi sicli de argint, dupa pretul siclului sfant.
- 16. Si ce a gresit impotriva lucrului sfant, va plati si va mai adauga peste pretul lui a cincea parte din pret si va da aceasta preotului si preotul il va curati prin berbecul jertfei pentru vina si i se va ierta.
- 17. De va gresi cineva impotriva uneia din toate poruncile Domnului si va face ce nu se cuvine sa faca si din nestiinta s-a facut vinovat si va fi sub pacat,
- 18. Acela sa aduca la preot din turma de oi, jertfa pentru vina, un berbec fara meteahna, dupa pretuirea ta, si-i va curati preotul greseala, in care a cazut el din nestiinta si i se va ierta.
- 19. Aceasta este jertfa pentru greseala cu care s-a facut vinovat el inaintea Domnului".