Iesirea - a doua carte a lui Moise 13
- 1. In vremea aceea a vorbit Domnul cu Moise si i-a zis:
- 2. "Sa-Mi sfintesti pe tot intaiul nascut, pe tot cel ce se naste intai la fiii lui Israel, de la om pana la dobitoc, ca este al Meu!"
- 3. Iar Moise a zis catre popor: "Sa va aduceti aminte de ziua aceasta, in care ati iesit din pamantul Egiptului, din casa robiei, caci cu mana tare v-a scos Domnul de acolo si sa nu mancati dospit;
- 4. Ca astazi iesiti voi, in luna Aviv.
- 5. Iar cand te va duce Domnul Dumnezeul tau in tara Canaaneilor, a Heteilor, a Amoreilor, a Heveilor, a Iebuseilor, a Ghergheseilor si a Ferezeilor, pentru care S-a jurat El parintilor tai sa-ti dea tara unde curge miere si lapte, sa faci slujba aceasta in aceasta luna.
- 6. Sapte zile sa mananci azime, iar in ziua a saptea este sarbatoarea Domnului:
- 7. Azime sa mancati sapte zile si sa nu se gaseasca la tine paine dospita, nici aluat dospit in toate hotarele tale.
- 8. In ziua aceea sa spui fiului tau si sa zici: Acestea sunt pentru cele ce a facut Domnul cu mine, cand am iesit din Egipt.
- 9. Sa fie acestea ca un semn pe mana ta si aducere aminte inaintea ochilor tai, pentru ca legea Domnului sa fie in gura ta, caci cu mana tare te-a scos Domnul Dumnezeu din Egipt.
- 10. Sa paziti dar legea aceasta din an in an, la vremea hotarata.
- 11. Si cand te va duce Domnul Dumnezeul tau in tara Canaanului, cum S-a jurat tie si parintilor tai, si ti-o va da tie,
- 12. Atunci sa osebesti Domnului pe tot cel de parte barbateasca de la oameni, care se naste intai; si pe tot cel de parte barbateasca, care se va naste intai din turmele sau de la vitele ce vei avea, sa-l inchini Domnului.
- 13. Pe tot intai-nascutul de la asina sa-l rascumperi cu un miel; iar de nu-l vei rascumpara, ii vei frange gatul; sa rascumperi si pe tot intai-nascutul din oameni in neamul tau.
- 14. Cand insa te va intreba dupa aceea fiul tau si va zice: Ce inseamna aceasta?, sa-i spui: Cu mana puternica ne-a scos Domnul din pamantul Egiptului, din casa robiei.
- 15. Ca atunci cand se indaratnicea Faraon sa ne dea drumul, Domnul a omorat pe toti intai-nascutii in pamantul Egiptului, de la intai-nascutul oamenilor pana la intai-nascutul dobitoacelor. De aceea jertfesc eu Domnului pe tot intai-nascutul de parte barbateasca si pe tot intai-nascutul din fiii mei il rascumpar.
- 16. Sa fie dar aceasta ca un semn la mana ta si ca o tablita deasupra ochilor tai, caci cu mana tare ne-a scos Domnul din Egipt!"
- 17. Iar dupa ce Faraon a dat drumul poporului, Dumnezeu nu l-a dus pe calea cea catre pamantul Filistenilor, care era mai scurta; caci a zis Dumnezeu: "Nu cumva poporul, vazand razboi, sa-i para rau si sa se intoarca in Egipt".
- 18. Ci a dus Dumnezeu poporul imprejur, pe calea pustiului, catre Marea Rosie. Si fiii lui Israel au iesit in buna randuiala din pamantul Egiptului.
- 19. Atunci a luat Moise cu sine oasele lui Iosif; caci Iosif legase pe fiii lui Israel cu juramant, zicand: "Are sa va cerceteze Dumnezeu si atunci sa luati cu voi si oasele mele de aici!"
- 20. Fiii lui Israel au pornit apoi din Sucot si si-au asezat tabara la Etam, la capatul pustiului.
- 21. Iar Domnul mergea inaintea lor: ziua in stalp de nor, aratandu-le calea, iar noaptea in stalp de foc, luminandu-le, ca sa poata merge si ziua si noaptea.
- 22. Si n-a lipsit stalpul de nor ziua, nici stalpul de foc noaptea dinaintea poporului.