Epistola intaia catre Corinteni a Sfantului Aposto... 1
- 1. Pavel, chemat apostol al lui Hristos, prin voia lui Dumnezeu, si fratele Sostene,
- 2. Bisericii lui Dumnezeu care este in Corint, celor sfintiti in Iisus Hristos, celor numiti sfinti, impreuna cu toti cei ce cheama numele Domnului nostru Iisus Hristos in tot locul, si al lor si al nostru:
- 3. Har voua si pace de la Dumnezeu, Tatal nostru, si de la Domnul nostru Iisus Hristos.
- 4. Multumesc totdeauna Dumnezeului meu pentru voi, pentru harul lui Dumnezeu, dat voua in Hristos Iisus.
- 5. Caci intru El v-ati imbogatit deplin intru toate, in tot cuvantul si in toata cunostinta;
- 6. Astfel marturia lui Hristos s-a intarit in voi,
- 7. Incat voi nu sunteti lipsiti de nici un dar, asteptand aratarea Domnului nostru Iisus Hristos,
- 8. Care va va si intari pana la sfarsit, ca sa fiti nevinovati in ziua Domnului nostru Iisus Hristos.
- 9. Credincios este Dumnezeu, prin Care ati fost chemati la impartasirea cu Fiul Sau Iisus Hristos, Domnul nostru.
- 10. Va indemn, fratilor, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toti sa vorbiti la fel si sa nu fie dezbinari intre voi; ci sa fiti cu totul uniti in acelasi cuget si in aceeasi intelegere.
- 11. Caci, fratii mei, despre voi, prin cei din casa lui Hloe mi-a venit stire ca la voi sunt certuri;
- 12. Si spun aceasta, ca fiecare dintre voi zice: Eu sunt al lui Pavel, iar eu sunt al lui Apollo, iar eu sunt al lui Chefa, iar eu sunt al lui Hristos!
- 13. Oare s-a impartit Hristos? Nu cumva s-a rastignit Pavel pentru voi? Sau fost-ati botezati in numele lui Pavel?
- 14. Multumesc lui Dumnezeu ca pe nici unul din voi n-am botezat, decat pe Crispus si pe Gaius,
- 15. Ca sa nu zica cineva ca ati fost botezati in numele meu.
- 16. Am botezat si casa lui Stefana; afara de acestia nu stiu sa mai fi botezat pe altcineva.
- 17. Caci Hristos nu m-a trimis ca sa botez, ci sa binevestesc, dar nu cu intelepciunea cuvantului, ca sa nu ramana zadarnica crucea lui Hristos.
- 18. Caci cuvantul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mantuim, este puterea lui Dumnezeu.
- 19. Caci scris este: "Pierde-voi intelepciunea inteleptilor si stiinta celor invatati voi nimici-o".
- 20. Unde este inteleptul? Unde e carturarul? Unde e cercetatorul acestui veac? Au n-a dovedit Dumnezeu nebuna intelepciunea lumii acesteia?
- 21. Caci de vreme ce intru intelepciunea lui Dumnezeu lumea n-a cunoscut prin intelepciune pe Dumnezeu, a binevoit Dumnezeu sa mantuiasca pe cei ce cred prin nebunia propovaduirii.
- 22. Fiindca si iudeii cer semne, iar elinii cauta intelepciune,
- 23. Insa noi propovaduim pe Hristos cel rastignit: pentru iudei, sminteala; pentru neamuri, nebunie.
- 24. Dar pentru cei chemati, si iudei si elini: pe Hristos, puterea lui Dumnezeu si intelepciunea lui Dumnezeu.
- 25. Pentru ca fapta lui Dumnezeu, socotita de catre oameni nebunie, este mai inteleapta decat intelepciunea lor si ceea ce se pare ca slabiciune a lui Dumnezeu, mai puternica decat taria oamenilor.
- 26. Caci, priviti chemarea voastra, fratilor, ca nu multi sunt intelepti dupa trup, nu multi sunt puternici, nu multi sunt de bun neam;
- 27. Ci Dumnezeu Si-a ales pe cele nebune ale lumii, ca sa rusineze pe cei intelepti; Dumnezeu Si-a ales pe cele slabe ale lumii, ca sa le rusineze pe cele tari;
- 28. Dumnezeu Si-a ales pe cele de neam jos ale lumii, pe cele nebagate in seama, pe cele ce nu sunt, ca sa nimiceasca pe cele ce sunt,
- 29. Ca nici un trup sa nu se laude inaintea lui Dumnezeu.
- 30. Din El, dar, sunteti voi in Hristos Iisus, Care pentru noi S-a facut intelepciune de la Dumnezeu si dreptate si sfintire si rascumparare,
- 31. Pentru ca, dupa cum este scris: "Cel ce se lauda in Domnul sa se laude".