Cantarea Cantarilor 4
- 1. Cat de frumoasa esti tu, draga mea, cit de frumoasa esti! Ochi de porumbita ai, umbriri de negrele-ti sprancene, parul tau turma de capre pare, ce din munti, din Galaad coboara.
- 2. Dintii tai par turma de oi tunse, ce ies din scaldatoare facand doua siruri stranse si neavand nici o stirbitura.
- 3. Cordelute purpurii sunt ale tale buze si gura ta-i incantatoare. Doua jumatati de rodii par obrajii tai sub valul tau cel straveziu.
- 4. Gatul tau e turnul lui David, menit sa fie casa de arme: mii de scuturi atarna acolo si tot scuturi de viteji.
- 5. Cei doi sani ai tai par doi pui de caprioara, doi iezi care pasc printre crini.
- 6. Pana nu se racoreste ziua, pana nu se-ntinde umbra serii, voi veni la tine, colina de mirt, voi veni la tine, munte de tamaie.
- 7. Cat de frumoasa esti tu, draga mea, si fara nici o pata.
- 8. Vino din Liban, mireasa mea, vino din Liban cu mine! Degraba coboara din Amana, din Senir si din Hermon, din culcusul leilor si din munti cu leoparzi!
- 9. Sora mea, mireasa mea, tu mi-ai robit inima numai c-o privire a ta si cu colanu-ti de la san.
- 10. Cat de dulce, cand dezmierzi, esti tu sora mea mireasa; si mai dulce decat vinul este mangaierea ta. si mireasma ta placuta este mai presus de orice mir.
- 11. Ale tale buze miere izvorasc, iubito, miere curge, lapte curge, de sub limba ta; mirosul imbracamintei tale e mireasma de Liban.
- 12. Esti gradina incuiata, sora mea, mireasa mea, fantana acoperita si izvor pecetluit.
- 13. Vlastarele tale cladesc un paradis de rodii cu fructe dulci si minunate, avand pe margini arbusti care revarsa miresme:
- 14. Nard, sofran si scortisoara cu trestie mirositoare, cu felurime de copaci, ce tamaie lacrimeaza, cu mirt si cu aloe si cu arbusti mirositori.
- 15. In gradina-i o fantana, un izvor de apa vie si paraie din Libar.
- 16. Scoala vant de miazanoapte, vino vant de miazazi, suflati prin gradina mea si miresmele-i starniti; iar iubitul meu sa vina, in gradina sa sa intre si din roadele ei scumpe sa culeaga, sa manance.