Zaharia 1
- 1. In luna a opta, in anul al doilea al lui Darius, cuvantul Domnului a vorbit prorocului Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, astfel:
- 2. "Domnul S-a maniat foarte tare pe parintii vostri.
- 3. Spune-le, dar: "Asa vorbeste Domnul ostirilor: "Intoarceti-va la Mine, zice Domnul ostirilor, si Ma voi intoarce si Eu la voi, zice Domnul ostirilor.
- 4. Nu fiti ca parintii vostri, carora le vorbeau prorocii de mai inainte, zicand: "Asa vorbeste Domnul ostirilor: "Intoarceti-va de la caile voastre cele rele, de la faptele voastre cele rele!", dar n-au ascultat si n-au luat aminte la Mine, zice Domnul.
- 5. Unde sunt acum parintii vostri? Si puteau prorocii sa traiasca vesnic?
- 6. Totusi cuvintele Mele si poruncile pe care le dadusem slujitorilor Mei prorocii ca sa le vesteasca n-au atins ele pe parintii vostri? Si atunci ei s-au intors si au zis: "Domnul ostirilor ne-a facut cum hotarase sa ne faca, dupa caile si faptele noastre!"
- 7. In a douazeci si patra zi a lunii a unsprezecea, care este luna Sebat, in anul al doilea al lui Darius, cuvantul Domnului a vorbit prorocului Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, astfel:
- 8. M-am uitat noaptea, si iata ca un om era calare pe un cal rosu si statea intre mirti intr-un umbrar; in urma lui erau niste cai rosii, murgi si albi.
- 9. Am intrebat: "Ce inseamna caii acestia, domnul meu?" Si ingerul care vorbea cu mine mi-a zis: - Iti voi arata ce inseamna caii acestia!"
- 10. Omul care statea intre mirti a luat cuvantul si a zis: "Acestia sunt aceia pe care i-a trimis Domnul sa cutreiere pamantul!"
- 11. Si ei au vorbit Ingerului Domnului care statea intre mirti si au zis: "Am cutreierat pamantul, si iata ca tot pamantul este in pace si linistit!"
- 12. Atunci Ingerul Domnului a luat cuvantul si a zis: "Doamne al ostirilor, pana cand nu vei avea mila de Ierusalim si de cetatile lui Iuda, pe care Te-ai maniat in acesti saptezeci de ani?"
- 13. Domnul a raspuns cu vorbe bune, cu vorbe de mangaiere ingerului care vorbea cu mine.
- 14. Si ingerul care vorbea cu mine mi-a zis: "Striga si zi: "Asa vorbeste Domnul ostirilor: "Sunt plin de o mare gelozie pentru Ierusalim si pentru Sion
- 15. si sunt plin de o mare manie impotriva neamurilor ingamfate; caci Ma maniasem numai putin, dar ele au ajutat spre nenorocire."
- 16. De aceea asa vorbeste Domnul: "Ma intorc cu indurarea catre Ierusalim; Casa Mea va fi zidita iarasi in el, si funia de masurat se va intinde asupra Ierusalimului."
- 17. Striga din nou si zi: "Asa vorbeste Domnul ostirilor: "Cetatile Mele vor avea iarasi belsug de bunatati, Domnul va mangaia iarasi Sionul, va alege iarasi Ierusalimul."
- 18. Am ridicat ochii si m-am uitat, si iata ca erau patru coarne!
- 19. Am intrebat ingerul care vorbea cu mine: "Ce inseamna coarnele acestea?" Si el mi-a zis: "Acestea sunt coarnele care au risipit pe Iuda, pe Israel si Ierusalimul."
- 20. Domnul mi-a aratat patru fierari.
- 21. Eu am intrebat: "Ce vor sa faca acestia?" Si el a zis: "Acestia vin sa sperie coarnele care au risipit pe Iuda, de n-a mai putut ridica nimeni capul; fierarii acestia au venit sa sperie si sa taie coarnele neamurilor care au ridicat cornul impotriva tarii lui Iuda ca sa-i risipeasca locuitorii."