Leviticul 17
- 1. Domnul a vorbit lui Moise si a zis:
- 2. "Vorbeste lui Aaron si fiilor lui si tuturor copiilor lui Israel si spune-le: "Iata ce a poruncit Domnul:
- 3. Daca cineva din casa lui Israel injunghie in tabara sau afara din tabara un bou, un miel sau o capra,
- 4. si nu-l aduce la usa Cortului intalnirii, ca sa-l aduca dar Domnului inaintea Cortului Domnului, sangele acesta va fi pus in socoteala omului aceluia: a varsat sange; omul acela va fi nimicit din mijlocul poporului sau.
- 5. De aceea copiii lui Israel, in loc sa-si injunghie jertfele pe camp, trebuie sa le aduca la preot, inaintea Domnului, la usa Cortului intalnirii, si sa le aduca Domnului ca jertfe de multumire.
- 6. Preotul sa le stropeasca sangele pe altarul Domnului, la usa Cortului intalnirii; si sa arda grasimea, care va fi de un miros placut Domnului.
- 7. Sa nu-si mai aduca jertfele lor la idolii cu care curvesc. Aceasta va fi o lege vesnica pentru ei si pentru urmasii lor."
- 8. Sa le spui, dar: "Daca un om din casa lui Israel sau dintre strainii care locuiesc in mijlocul lor aduce o ardere de tot sau vreo alta jertfa,
- 9. si n-o aduce la usa Cortului intalnirii, ca s-o aduca jertfa Domnului, omul acela sa fie nimicit din poporul lui.
- 10. Daca un om din casa lui Israel sau din strainii care locuiesc in mijlocul lor mananca sange de orice fel, Imi voi intoarce fata impotriva celui ce mananca sangele si-l voi nimici din mijlocul poporului sau.
- 11. Caci viata trupului este in sange. Vi l-am dat ca sa-l puneti pe altar, ca sa slujeasca de ispasire pentru sufletele voastre, caci prin viata din el face sangele ispasire.
- 12. De aceea am zis copiilor lui Israel: "Nimeni dintre voi sa nu manance sange si nici strainul care locuieste in mijlocul vostru sa nu manance sange.
- 13. Daca vreunul din copiii lui Israel sau din strainii care locuiesc in mijlocul lor vaneaza o fiara sau o pasare care se mananca, sa-i verse sangele si sa-l acopere cu tarana.
- 14. Caci viata oricarui trup sta in sangele lui care este in el. De aceea am zis copiilor lui Israel: "Sa nu mancati sangele niciunui trup; caci viata oricarui trup este sangele lui: oricine va manca din el va fi nimicit."
- 15. Oricine, fie bastinas, fie strain, care va manca dintr-o fiara moarta sau sfasiata, sa-si spele hainele, sa se scalde in apa, si va fi necurat pana seara; apoi va fi curat.
- 16. Daca nu-si spala hainele si nu-si scalda trupul, isi va purta faradelegea lui."