Isaia 35
- 1. Pustiul si tara fara apa se vor bucura; pustietatea se va inveseli si va inflori ca trandafirul;
- 2. se va acoperi cu flori si va sari de bucurie, cu cantece de veselie si strigate de biruinta, caci i se va da slava Libanului, stralucirea Carmelului si a Saronului. Vor vedea slava Domnului, maretia Dumnezeului nostru.
- 3. Intariti mainile slabanogite si intariti genunchii care se clatina.
- 4. Spuneti celor slabi de inima: "Fiti tari, si nu va temeti! Iata Dumnezeul vostru, razbunarea va veni, rasplatirea lui Dumnezeu; El insusi va veni si va va mantui."
- 5. Atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor;
- 6. atunci schiopul va sari ca un cerb, si limba mutului va canta de bucurie; caci in pustiu vor tasni ape, si in pustietate, paraie;
- 7. marea de nisip se va preface in iaz, si pamantul uscat, in izvoare de apa. In vizuina care slujea de culcus sacalilor vor creste trestii si papura.
- 8. Acolo se va croi o cale, un drum, care se va numi Calea cea sfanta: niciun om necurat nu va trece pe ea, ci va fi numai pentru cei sfinti; cei ce vor merge pe ea, chiar si cei fara minte, nu vor putea sa se rataceasca.
- 9. Pe calea aceasta nu va fi niciun leu, si nicio fiara salbatica nu va apuca pe ea, nici nu va fi intalnita pe ea, ci cei rascumparati vor umbla pe ea.
- 10. Cei izbaviti de Domnul se vor intoarce si vor merge spre Sion cu cantece de biruinta. O bucurie vesnica le va incununa capul, veselia si bucuria ii vor apuca, iar durerea si gemetele vor fugi!