Iov 27
- 1. Iov a luat din nou cuvantul, a vorbit in pilde si a zis:
- 2. "Viu este Dumnezeu, care nu-mi da dreptate! Viu este Cel Atotputernic, care imi amaraste viata,
- 3. ca atata vreme cat voi avea suflet si suflarea lui Dumnezeu va fi in narile mele,
- 4. buzele mele nu vor rosti nimic nedrept, limba mea nu va spune nimic neadevarat.
- 5. Departe de mine gandul sa va dau dreptate! Pana la cea din urma suflare imi voi apara nevinovatia.
- 6. Tin sa-mi scot dreptatea si nu voi slabi; inima nu ma mustra pentru niciuna din zilele mele.
- 7. Vrajmasul meu sa fie ca cel rau, si potrivnicul meu ca cel nelegiuit!
- 8. Ce nadejde-i mai ramane celui nelegiuit; cand ii taie Dumnezeu firul vietii, cand ii ia sufletul?
- 9. Ii asculta Dumnezeu strigatele, cand vine stramtorarea peste el?
- 10. Este Cel Atotputernic desfatarea lui? Inalta el in tot timpul rugaciuni lui Dumnezeu?
- 11. Va voi invata caile lui Dumnezeu, nu va voi ascunde planurile Celui Atotputernic.
- 12. Dar voi le cunoasteti si sunteti de acelasi gand; pentru ce dar vorbiti asa de prosteste?
- 13. Iata soarta pe care o pastreaza Dumnezeu celui rau, mostenirea pe care o hotaraste Cel Atotputernic celui nelegiuit.
- 14. Daca are multi fii, ii are pentru sabie, si odraslele lui duc lipsa de paine.
- 15. Cei ce scapa din ai lui, sunt ingropati de ciuma, si vaduvele lor nu-i plang.
- 16. Daca strange argint ca tarana, daca ingramadeste haine ca noroiul -
- 17. el le strange, dar cel fara vina se imbraca in ele, si de argintul lui omul fara prihana are parte.
- 18. Casa lui este ca aceea pe care o zideste molia, ca o coliba pe care si-o face un strajer.
- 19. Se culca bogat si moare despuiat; deschide ochii si totul a pierit.
- 20. Il apuca groaza ca niste ape; si noaptea, il ia vartejul.
- 21. Vantul de rasarit il ia si se duce; il smulge cu putere din locuinta lui.
- 22. Dumnezeu arunca fara mila sageti impotriva lui, si cel rau ar vrea sa fuga sa scape de ele.
- 23. Oamenii bat din palme la caderea lui si-l fluiera la plecarea din locul lui.