Iov 20
- 1. Tofar din Naama a luat cuvantul si a zis:
- 2. "Gandurile mele ma silesc sa raspund, si framantarea mea nu-mi da pace.
- 3. Am auzit mustrari care ma umplu de rusine, si din adancul mintii mele duhul ma face sa raspund.
- 4. Nu stii tu ca, demult de tot, de cand a fost asezat omul pe pamant,
- 5. biruinta celor rai a fost scurta, si bucuria nelegiuitului numai de o clipa?
- 6. Chiar daca s-ar inalta pana la ceruri, si capul i-ar ajunge pana la nori,
- 7. va pieri pentru totdeauna, ca murdaria lui, si cei ce-l vedeau vor zice: "Unde este?"
- 8. Va zbura ca un vis, si nu-l vor mai gasi; va pieri ca o vedenie de noapte.
- 9. Ochiul care-l privea nu-l va mai privi, locul in care locuia nu-l va mai zari.
- 10. Peste fiii lui vor navali cei saraci, si mainile lui vor da inapoi ce a rapit cu sila.
- 11. Oasele lui, pline de vlaga tineretii, isi vor avea culcusul cu el in tarana.
- 12. Dulce era raul in gura lui, il ascundea sub limba,
- 13. il mesteca intruna si nu-l lasa, il tinea in cerul gurii:
- 14. dar hrana lui se va preface in maruntaiele lui, va ajunge in trupul lui o otrava de aspida.
- 15. Bogatiile inghitite le va varsa, Dumnezeu le va scoate din pantecele lui.
- 16. Otrava de aspida a supt si de aceea, limba naparcii il va ucide.
- 17. Nu-si va mai plimba privirile peste paraiele si raurile de miere si de lapte,
- 18. va da inapoi ce a castigat si nu va mai trage folos din castig; va da inapoi tot ce a luat si nu se va mai bucura de el,
- 19. caci a asuprit pe saraci si i-a lasat sa piara, a daramat case si nu le-a zidit la loc.
- 20. Lacomia lui n-a cunoscut margini; dar nu va scapa ce are mai scump.
- 21. Nimic nu scapa de lacomia lui, dar bunastarea lui nu va tine.
- 22. In mijlocul belsugului va fi in nevoie; mana tuturor ticalosilor se va ridica asupra lui.
- 23. Si iata, ca sa-i umple pantecele, Dumnezeu va trimite peste el focul maniei Lui si-l va satura cu o ploaie de sageti.
- 24. Daca va scapa de armele de fier, il va strapunge arcul de arama.
- 25. Isi smulge din trup sageata, care scanteie la iesirea din fierea lui, si il apuca spaimele mortii.
- 26. Toate nenorocirile sunt pastrate pentru comorile lui; va fi mistuit de un foc pe care nu-l va aprinde omul, si ce va mai ramane in cortul lui va fi ars de foc.
- 27. Cerurile ii vor dezveli faradelegea, si pamantul se va ridica impotriva lui.
- 28. Veniturile casei lui se vor pierde, vor pieri in ziua maniei lui Dumnezeu.
- 29. Aceasta este soarta pe care o pastreaza Dumnezeu celui rau, aceasta este mostenirea pe care i-o hotaraste Dumnezeu."