Iosua 3
- 1. Iosua, sculandu-se dis-de-dimineata, a pornit din Sitim cu toti copiii lui Israel. Au ajuns la Iordan; si au ramas acolo peste noapte, inainte de a trece.
- 2. Dupa trei zile, capeteniile ostii au trecut prin tabara
- 3. si au dat poporului urmatoarea porunca: "Cand veti vedea chivotul legamantului Domnului Dumnezeului vostru dus de preoti, care sunt din neamul Levitilor, sa plecati din locul in care sunteti si sa porniti dupa el.
- 4. Dar intre voi si el sa fie o departare de aproape doua mii de coti: sa nu va apropiati de el. El va va arata drumul pe care trebuie sa-l urmati, caci n-ati mai trecut pe drumul acesta."
- 5. Iosua a zis poporului: "Sfintiti-va, caci maine Domnul va face lucruri minunate in mijlocul vostru."
- 6. Si Iosua a zis preotilor: "Luati chivotul legamantului si treceti inaintea poporului." Ei au luat chivotul legamantului si au pornit inaintea poporului.
- 7. Domnul a zis lui Iosua: "Astazi voi incepe sa te inalt inaintea intregului Israel, ca sa stie ca voi fi cu tine cum am fost cu Moise.
- 8. Sa dai urmatoarea porunca preotilor care duc chivotul legamantului: "Cand veti ajunge la marginea apelor Iordanului, sa va opriti in Iordan."
- 9. Iosua a zis copiilor lui Israel: "Apropiati-va si ascultati cuvintele Domnului, Dumnezeului vostru."
- 10. Iosua a zis: "Prin aceasta veti cunoaste ca Dumnezeul cel Viu este in mijlocul vostru si ca va izgoni dinaintea voastra pe canaaniti, pe hetiti, pe heviti, pe fereziti, pe ghirgasiti, pe amoriti si pe iebusiti:
- 11. Iata, chivotul legamantului Domnului intregului pamant va trece inaintea voastra in Iordan.
- 12. Acum, luati doisprezece barbati din semintiile lui Israel, cate un barbat de fiecare semintie.
- 13. Si de indata ce preotii care duc chivotul Domnului Dumnezeului intregului pamant vor pune talpa piciorului in apele Iordanului, apele Iordanului se vor despica in doua, si anume apele care se coboara din sus se vor opri gramada."
- 14. Poporul a iesit din corturi, ca sa treaca Iordanul, si preotii care duceau chivotul legamantului au pornit inaintea poporului.
- 15. Cand preotii care duceau chivotul au ajuns la Iordan si cand li s-au inmuiat picioarele in marginea apei - caci Iordanul se varsa peste toate malurile lui in tot timpul secerisului -
- 16. apele care se coboara din sus s-au oprit si s-au inaltat gramada, la o foarte mare departare de langa cetatea Adam, care este langa Tartan; iar cele ce se coborau spre marea campiei, care este Marea Sarata, s-au scurs de tot. Poporul a trecut in fata Ierihonului.
- 17. Preotii care duceau chivotul legamantului Domnului s-au oprit pe uscat, in mijlocul Iordanului, in timp ce tot Israelul trecea pe uscat, pana a ispravit tot poporul de trecut Iordanul.