Ieremia 29
- 1. Iata cuprinsul epistolei pe care a trimis-o prorocul Ieremia din Ierusalim catre ramasita batranilor din robie, preotilor, prorocilor si intregului popor, pe care-i dusese in robie Nebucadnetar, din Ierusalim la Babilon,
- 2. dupa ce imparatul Ieconia, imparateasa, famenii dregatori, capeteniile lui Iuda si ale Ierusalimului, lemnarii si fierarii au parasit Ierusalimul.
- 3. Le-a trimis-o prin Eleasa, fiul lui Safan, si prin Ghemaria, fiul lui Hilchia, trimisi la Babilon de Zedechia, imparatul lui Iuda, la Nebucadnetar, imparatul Babilonului. Ea cuprindea urmatoarele:
- 4. "Asa vorbeste Domnul ostirilor, Dumnezeul lui Israel, catre toti prinsii de razboi pe care i-am dus din Ierusalim la Babilon:
- 5. "Ziditi case si locuiti-le; saditi gradini si mancati din roadele lor!
- 6. Luati-va neveste si faceti fii si fiice; insurati-va fiii si maritati-va fetele, sa faca fii si fiice, ca sa va inmultiti acolo unde sunteti si sa nu va imputinati.
- 7. Urmariti binele cetatii in care v-am dus in robie si rugati-va Domnului pentru ea, pentru ca fericirea voastra atarna de fericirea ei!
- 8. Caci asa vorbeste Domnul ostirilor, Dumnezeul lui Israel: "Nu va lasati amagiti de prorocii vostri care sunt in mijlocul vostru, nici de ghicitorii vostri; n-ascultati nici de visatorii vostri, ale caror vise voi le pricinuiti!
- 9. Caci ei va prorocesc minciuni in Numele Meu. Eu nu i-am trimis, zice Domnul.
- 10. Dar iata ce zice Domnul: "De indata ce vor trece saptezeci de ani ai Babilonului, Imi voi aduce aminte de voi si voi implini fata de voi fagaduinta Mea cea buna, aducandu-va inapoi in locul acesta.
- 11. Caci Eu stiu gandurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, ganduri de pace, si nu de nenorocire, ca sa va dau un viitor si o nadejde.
- 12. Voi Ma veti chema si veti pleca; Ma veti ruga, si va voi asculta.
- 13. Ma veti cauta, si Ma veti gasi, daca Ma veti cauta cu toata inima.
- 14. Ma voi lasa sa fiu gasit de voi, zice Domnul, si voi aduce inapoi pe prinsii vostri de razboi; va voi strange din toate neamurile si din toate locurile in care v-am izgonit, zice Domnul, si va voi aduce inapoi in locul de unde v-am dus in robie.
- 15. Totusi voi ziceti: "Dumnezeu ne-a ridicat proroci in Babilon!"
- 16. Asa vorbeste Domnul asupra imparatului care sade pe scaunul de domnie al lui David, asupra intregului popor care locuieste in cetatea aceasta, asupra fratilor vostri care n-au mers cu voi in robie.
- 17. Asa vorbeste Domnul ostirilor: "Iata, voi trimite intre ei sabie, foamete si ciuma si-i voi face ca niste smochine grozave care, de rele ce sunt, nu se pot manca.
- 18. Ii voi urmari cu sabie, cu foamete si cu ciuma, ii voi face o pricina de spaima pentru toate imparatiile pamantului, de blestem, de pustiire, de batjocura si de ocara printre toate neamurile pe unde ii voi izgoni,
- 19. pentru ca n-au ascultat cuvintele Mele, zice Domnul, ei, carora in nenumarate randuri le-am trimis pe robii Mei prorocii; dar n-ati vrut sa ascultati, zice Domnul.
- 20. Voi insa ascultati cuvantul Domnului, voi toti prinsii de razboi pe care v-am trimis din Ierusalim in Babilon!
- 21. Asa vorbeste Domnul ostirilor, Dumnezeul lui Israel, despre Ahab, fiul lui Colaia, si despre Zedechia, fiul lui Maaseia, care va prorocesc minciuni in Numele Meu: "Iata, ii dau in mainile lui Nebucadnetar, imparatul Babilonului; si-i va omori sub ochii vostri.
- 22. Vor sluji ca prilej de blestem intre toti prinsii de razboi ai lui Iuda care sunt la Babilon. Si se va zice: "Sa-ti faca Domnul ca lui Zedechia si ca lui Ahab pe care imparatul Babilonului i-a fript in foc!"
- 23. Si lucrul acesta se va intampla pentru ca au facut o miselie in Israel preacurvind cu nevestele aproapelui lor si pentru ca au spus minciuni in Numele Meu, cand Eu nu le dadusem nicio porunca. Stiu lucrul acesta si sunt martor, zice Domnul.
- 24. Iar lui Semaia, nehelamitul, sa-i spui:
- 25. "Asa vorbeste Domnul ostirilor, Dumnezeul lui Israel: "Tu ai trimis in numele tau intregului popor din Ierusalim, lui Tefania, fiul lui Maaseia, preotul, si tuturor preotilor o scrisoare cu urmatorul cuprins:
- 26. "Domnul te-a pus preot in locul preotului Iehoiada, ca sa priveghezi in Casa Domnului peste toti nebunii si peste toti cei ce se dau drept proroci, ca sa-i arunci in butuci si in fiare.
- 27. Acum, pentru ce nu pedepsesti pe Ieremia din Anatot, care proroceste printre voi?
- 28. Ba inca a trimis chiar sa ne spuna in Babilon: "Robia va fi lunga; ziditi case si locuiti-le; saditi gradini si mancati din roadele lor!" -
- 29. (Preotul Tefania citise in adevar scrisoarea aceasta in fata prorocului Ieremia.) -
- 30. Si cuvantul Domnului a vorbit lui Ieremia astfel:
- 31. "Trimite sa spuna tuturor celor din robie: "Asa vorbeste Domnul despre Semaia, nehelamitul: "Pentru ca Semaia va proroceste fara sa-l fi trimis Eu si va insufla o incredere mincinoasa,
- 32. iata ce zice Domnul: "Voi pedepsi pe Semaia, nehelamitul, si samanta lui: niciunul din ai lui nu va locui in mijlocul poporului acestuia si nu va vedea binele pe care-l voi face poporului Meu, zice Domnul; caci el a propovaduit razvratire impotriva Domnului."