Ieremia 12
- 1. Tu esti prea drept, Doamne, ca sa ma cert cu Tine; vreau totusi sa Te intreb asupra oranduirilor Tale. Pentru ce propaseste calea celor rai, si toti miseii traiesc in pace?
- 2. I-ai sadit, au prins radacina, cresc, fac rod. Ce-i drept, esti aproape de gura lor, dar departe de inima lor!
- 3. Totusi, Tu, Doamne, ma cunosti, ma vezi, imi cercetezi inima si vezi ca este cu Tine. Ia-i ca pe niste oi care trebuie taiate si pregateste-i pentru ziua macelului!
- 4. Pana cand sa se jeleasca tara si sa se usuce iarba de pe toate campiile? Pier vitele si pasarile din pricina rautatii locuitorilor. Caci ei zic: "El (Ieremia) n-are sa ne vada sfarsitul!" -
- 5. "Daca, alergand cu cei ce alearga pe picioare, ei te obosesc, cum vei putea sa te iei la intrecere cu niste cai? Si, daca nu te crezi la adapost decat intr-o tara linistita, ce vei face pe malurile ingamfate ale Iordanului?
- 6. Caci chiar fratii tai si casa tatalui tau te vand, ei insisi striga in gura mare dupa tine. Nu-i crede cand iti vor spune vorbe prietenoase. -
- 7. Mi-am parasit casa si Mi-am lasat mostenirea, Mi-am dat pe iubita Mea in mainile vrajmasilor ei.
- 8. Mostenirea Mea a ajuns pentru Mine ca un leu in padure, a mugit impotriva Mea; si de aceea o urasc.
- 9. A ajuns oare mostenirea Mea pentru Mine o pasare de prada pestrita, in jurul careia se strang pasarile de prada? - Duceti-va si strangeti toate fiarele campului, aduceti-le ca s-o manance! -
- 10. Un mare numar de pastori Imi pustiesc via, Imi calca ogorul in picioare; ogorul Meu cel placut il prefac intr-un pustiu parasit.
- 11. Il pustiesc, si el sta trist si pustiit inaintea Mea. Toata tara este pustiita, caci nimeni nu ia seama la ea.
- 12. Peste toate inaltimile pustiului vin pustiitori, caci sabia Domnului mananca tara de la un capat la altul; si nimeni nu-i lasat in pace.
- 13. Au semanat grau, si secera spini, s-au ostenit fara folos. - Sa va fie rusine de ce culegeti in urma maniei aprinse a Domnului!" -
- 14. Asa vorbeste Domnul despre toti vecinii Mei cei rai care se ating de mostenirea pe care am dat-o poporului Meu, Israel: "Iata, ii voi smulge din tara lor si voi smulge casa lui Iuda din mijlocul lor.
- 15. Dar, dupa ce-i voi smulge, voi avea iarasi mila de ei si-i voi aduce inapoi pe fiecare in mostenirea lui si pe fiecare in tara lui.
- 16. Si daca vor invata caile poporului Meu, daca vor jura pe Numele Meu zicand: "Viu este Domnul!", cum au invatat pe poporul Meu sa jure pe Baal, atunci vor fi fericiti in mijlocul poporului Meu.
- 17. Dar daca nu vor asculta nimic, voi nimici cu desavarsire pe un astfel de popor, il voi nimici si il voi pierde, zice Domnul."