Genesa (Facerea) 32
- 1. Iacov si-a vazut de drum; si l-au intalnit ingerii lui Dumnezeu.
- 2. Cand i-a vazut, Iacov a zis: "Aceasta este tabara lui Dumnezeu!" De aceea a pus locului aceluia numele Mahanaim
- 3. Iacov a trimis inainte niste soli la fratele sau, Esau, in tara Seir, in tinutul lui Edom.
- 4. El le-a dat porunca urmatoare: "Iata ce sa spuneti domnului meu Esau: "Asa vorbeste robul tau Iacov: "Am locuit la Laban si am ramas la el pana acum;
- 5. am boi, magari, oi, robi si roabe, si trimit sa dea de stire lucrul acesta domnului meu, ca sa capat trecere inaintea ta."
- 6. Solii s-au intors inapoi la Iacov si au zis: "Ne-am dus la fratele tau, Esau; si el vine inaintea ta cu patru sute de oameni."
- 7. Iacov s-a inspaimantat foarte mult si l-a apucat groaza. A impartit in doua tabere oamenii pe care-i avea cu el, oile, boii si camilele
- 8. si a zis: "Daca vine Esau impotriva uneia din tabere si o bate, tabara care va ramane va putea sa scape."
- 9. Iacov a zis: "Dumnezeul tatalui meu Avraam, Dumnezeul tatalui meu Isaac! Tu, Doamne, care mi-ai zis: "Intoarce-te in tara ta si in locul tau de nastere si voi ingriji ca sa-ti mearga bine!"
- 10. Eu sunt prea mic pentru toate indurarile si pentru toata credinciosia, pe care ai aratat-o fata de robul Tau; caci am trecut Iordanul acesta numai cu toiagul meu, si iata ca acum fac doua tabere.
- 11. Izbaveste-ma, Te rog, din mana fratelui meu, din mana lui Esau! Caci ma tem de el, ca sa nu vina si sa ma loveasca, pe mine, pe mame si pe copii.
- 12. Si Tu ai zis: "Eu voi ingriji ca sa-ti mearga bine si-ti voi face samanta ca nisipul marii, care, de mult ce este, nu se poate numara."
- 13. Iacov a petrecut noaptea in locul acela. A luat din ce mai avea cu el si a pus deoparte, ca dar pentru fratele sau, Esau:
- 14. doua sute de capre si douazeci de tapi, doua sute de oi si douazeci de berbeci,
- 15. treizeci de camile alaptatoare cu manjii lor, patruzeci de vaci si zece tauri, douazeci de magarite si zece magarusi.
- 16. Le-a dat robilor sai, turma cu turma, deosebit, si a poruncit robilor sai: "Treceti inaintea mea si lasati o departare intre fiecare turma."
- 17. A dat celui dintai porunca urmatoare: "Cand te va intalni fratele meu, Esau, si te va intreba: "Al cui esti? Unde te duci? Si a cui este turma aceasta dinaintea ta?"
- 18. Sa raspunzi: "A robului tau Iacov; ea este un dar trimis domnului meu Esau; si el insusi vine in urma noastra."
- 19. A dat aceeasi porunca celui de al doilea, celui de al treilea si tuturor celor ce manau turmele: "Asa sa vorbiti domnului meu Esau cand il veti intalni.
- 20. Sa spuneti: "Iata, robul tau Iacov vine si el dupa noi." Caci isi zicea el: "Il voi potoli cu darul acesta, care merge inaintea mea; in urma il voi vedea fata in fata si poate ca ma va primi cu bunavointa."
- 21. Astfel darul a trecut inainte, iar el a ramas in tabara in noaptea aceea.
- 22. Tot in noaptea aceea s-a sculat, a luat pe cele doua neveste ale lui, pe cele doua roabe si pe cei unsprezece copii ai lui si a trecut vadul Iabocului.
- 23. I-a luat, i-a trecut paraul si a trecut tot ce avea.
- 24. Iacov insa a ramas singur. Atunci un om s-a luptat cu el pana in revarsatul zorilor.
- 25. Vazand ca nu-l poate birui, omul acesta l-a lovit la incheietura coapsei, asa ca i s-a scrantit incheietura coapsei lui Iacov pe cand se lupta cu el.
- 26. Omul acela a zis: "Lasa-Ma sa plec, caci se revarsa zorile." Dar Iacov a raspuns: "Nu Te voi lasa sa pleci pana nu ma vei binecuvanta."
- 27. Omul acela i-a zis: "Cum iti este numele?" "Iacov", a raspuns el.
- 28. Apoi a zis: "Numele tau nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel; caci ai luptat cu Dumnezeu si cu oameni si ai fost biruitor."
- 29. Iacov L-a intrebat: "Spune-mi, Te rog, numele Tau." El a raspuns: "Pentru ce Imi ceri numele?" Si l-a binecuvantat acolo.
- 30. Iacov a pus locului aceluia numele Peniel; "caci", a zis el, "am vazut pe Dumnezeu fata in fata si totusi am scapat cu viata."
- 31. Rasarea soarele cand a trecut pe langa Peniel. Insa Iacov schiopata din coapsa.
- 32. Iata de ce, pana in ziua de azi, israelitii nu mananca vana de la incheietura coapsei; caci Dumnezeu a lovit pe Iacov la incheietura coapsei in vana.