Genesa (Facerea) 2
- 1. Astfel au fost sfarsite cerurile si pamantul si toata ostirea lor.
- 2. In ziua a saptea, Dumnezeu Si-a sfarsit lucrarea pe care o facuse; si in ziua a saptea S-a odihnit de toata lucrarea Lui pe care o facuse.
- 3. Dumnezeu a binecuvantat ziua a saptea si a sfintit-o, pentru ca in ziua aceasta S-a odihnit de toata lucrarea Lui pe care o zidise si o facuse.
- 4. Iata istoria cerurilor si a pamantului, cand au fost facute.
- 5. In ziua cand a facut Domnul Dumnezeu un pamant si ceruri, nu era inca pe pamant niciun copacel de camp si nicio iarba de pe camp nu incoltea inca: fiindca Domnul Dumnezeu nu daduse inca ploaie pe pamant si nu era niciun om ca sa lucreze pamantul.
- 6. Ci un abur se ridica de pe pamant si uda toata fata pamantului.
- 7. Domnul Dumnezeu a facut pe om din tarana pamantului, i-a suflat in nari suflare de viata, si omul s-a facut astfel un suflet viu.
- 8. Apoi Domnul Dumnezeu a sadit o gradina in Eden, spre rasarit; si a pus acolo pe omul pe care-l intocmise.
- 9. Domnul Dumnezeu a facut sa rasara din pamant tot felul de pomi, placuti la vedere si buni la mancare, si pomul vietii in mijlocul gradinii, si pomul cunostintei binelui si raului.
- 10. Un rau iesea din Eden si uda gradina; si de acolo se impartea si se facea patru brate.
- 11. Numele celui dintai este Pison; el inconjoara toata tara Havila, unde se gaseste aur.
- 12. Aurul din tara aceasta este bun; acolo se gaseste si bedelion si piatra de onix.
- 13. Numele raului al doilea este Ghihon; el inconjoara toata tara Cus.
- 14. Numele celui de al treilea este Hidechel: el curge la rasaritul Asiriei. Al patrulea rau este Eufratul.
- 15. Domnul Dumnezeu a luat pe om si l-a asezat in gradina Edenului, ca s-o lucreze si s-o pazeasca.
- 16. Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: "Poti sa mananci dupa placere din orice pom din gradina;
- 17. dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca din el vei muri negresit."
- 18. Domnul Dumnezeu a zis: "Nu este bine ca omul sa fie singur; am sa-i fac un ajutor potrivit pentru el."
- 19. Domnul Dumnezeu a facut din pamant toate fiarele campului si toate pasarile cerului; si le-a adus la om, ca sa vada cum are sa le numeasca; si orice nume pe care-l dadea omul fiecarei vietuitoare, acela-i era numele.
- 20. Si omul a pus nume tuturor vitelor, pasarilor cerului si tuturor fiarelor campului; dar pentru om nu s-a gasit niciun ajutor care sa i se potriveasca.
- 21. Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adanc peste om, si omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui si a inchis carnea la locul ei.
- 22. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a facut o femeie si a adus-o la om.
- 23. Si omul a zis: "Iata in sfarsit aceea care este os din oasele mele si carne din carnea mea! Ea se va numi "femeie", pentru ca a fost luata din om."
- 24. De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa, si se va lipi de nevasta sa si se vor face un singur trup.
- 25. Omul si nevasta lui erau amandoi goi si nu le era rusine.