Faptele Apostolilor 20
- 1. Cand a incetat zarva, Pavel a chemat pe ucenici si, dupa ce le-a dat sfaturi, si-a luat ziua buna de la ei si a plecat in Macedonia.
- 2. A strabatut tinutul acesta si a dat ucenicilor o multime de sfaturi. Apoi a venit in Grecia,
- 3. unde a ramas trei luni. Era gata sa plece cu corabia in Siria, dar iudeii i-au intins curse. Atunci s-a hotarat sa se intoarca prin Macedonia.
- 4. Avea ca tovarasi pana in Asia pe: Sopater din Bereea, fiul lui Pir, Aristarh si Secund din Tesalonic, Gaiu din Derbe, Timotei, precum si Tihic si Trofim, care erau din Asia.
- 5. Acestia au luat-o inainte si ne-au asteptat la Troa.
- 6. Iar noi, dupa zilele praznicului Azimelor, am plecat cu corabia din Filipi si, in cinci zile, am ajuns la ei in Troa, unde am stat sapte zile.
- 7. In ziua dintai a saptamanii, eram adunati laolalta ca sa frangem painea. Pavel, care trebuia sa plece a doua zi, vorbea ucenicilor si si-a lungit vorbirea pana la miezul noptii.
- 8. In odaia de sus, unde eram adunati, erau multe lumini.
- 9. Si un tanar, numit Eutih, care sedea pe fereastra, a adormit de-a binelea in timpul lungii vorbiri a lui Pavel; biruit de somn, a cazut jos din catul al treilea si a fost ridicat mort.
- 10. Dar Pavel s-a coborat, s-a repezit spre el, l-a luat in brate si a zis: "Nu va tulburati, caci sufletul lui este in el."
- 11. Dupa ce s-a suit iarasi, a frant painea, a cinat si a mai vorbit multa vreme pana la ziua. Apoi a plecat.
- 12. Flacaul a fost adus viu, si lucrul acesta a fost pricina unei mari mangaieri.
- 13. Noi am venit inaintea lui Pavel la corabie si am plecat cu corabia la Asos, unde ne invoiseram sa ne intalnim din nou; pentru ca el trebuia sa faca drumul pe jos.
- 14. Cand s-a intalnit cu noi in Asos, l-am luat in corabie si ne-am dus la Mitilene.
- 15. De aici am mers pe mare, si a doua zi am ajuns in fata insulei Chios. In ziua urmatoare, de-abia am atins Samos, ne-am oprit in Troghilion, si a doua zi am venit la Milet.
- 16. Pavel se hotarase sa treaca pe langa Efes, fara sa se opreasca aici, ca sa nu piarda vremea in Asia; caci se grabea ca, daca-i va fi cu putinta, sa fie in Ierusalim de ziua Cincizecimii.
- 17. Insa din Milet, Pavel a trimis la Efes si a chemat pe prezbiterii bisericii.
- 18. Cand au venit la el, le-a zis: "Stiti cum m-am purtat cu voi in toata vremea, din ziua dintai in care am pus piciorul pe pamantul Asiei.
- 19. Am slujit Domnului cu toata smerenia, cu multe lacrimi si in mijlocul incercarilor pe care mi le ridicau uneltirile iudeilor.
- 20. Stiti ca n-am ascuns nimic din ce va era de folos si nu m-am temut sa va propovaduiesc si sa va invat inaintea norodului si in case
- 21. si sa vestesc iudeilor si grecilor pocainta fata de Dumnezeu si credinta in Domnul nostru Isus Hristos.
- 22. Si acum, iata ca, impins de Duhul, ma duc la Ierusalim, fara sa stiu ce mi se va intampla acolo.
- 23. Numai Duhul Sfant ma instiinteaza din cetate in cetate ca ma asteapta lanturi si necazuri.
- 24. Dar eu nu tin numaidecat la viata mea, ca si cum mi-ar fi scumpa, ci vreau numai sa-mi sfarsesc cu bucurie calea si slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca sa vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu.
- 25. Si acum, stiu ca nu-mi veti mai vedea fata, voi toti aceia in mijlocul carora am umblat propovaduind Imparatia lui Dumnezeu.
- 26. De aceea va marturisesc astazi ca sunt curat de sangele tuturor.
- 27. Caci nu m-am ferit sa va vestesc tot planul lui Dumnezeu.
- 28. Luati seama, dar, la voi insiva si la toata turma peste care v-a pus Duhul Sfant episcopi, ca sa pastoriti Biserica Domnului, pe care a castigat-o cu insusi sangele Sau.
- 29. Stiu bine ca, dupa plecarea mea, se vor vari intre voi lupi rapitori, care nu vor cruta turma;
- 30. si se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor invata lucruri stricacioase, ca sa traga pe ucenici de partea lor.
- 31. De aceea vegheati si aduceti-va aminte ca, timp de trei ani, zi si noapte, n-am incetat sa sfatuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi.
- 32. Si acum, fratilor, va incredintez in mana lui Dumnezeu si a Cuvantului harului Sau care va poate zidi sufleteste si va poate da mostenirea impreuna cu toti cei sfintiti.
- 33. N-am ravnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva.
- 34. Singuri stiti ca mainile acestea au lucrat pentru trebuintele mele si ale celor ce erau cu mine.
- 35. In toate privintele v-am dat o pilda si v-am aratat ca, lucrand astfel, trebuie sa ajutati pe cei slabi si sa va aduceti aminte de cuvintele Domnului Isus, care insusi a zis: "Este mai ferice sa dai decat sa primesti."
- 36. Dupa ce a vorbit astfel, a ingenuncheat si s-a rugat impreuna cu ei toti.
- 37. Si au izbucnit cu totii in lacrimi, au cazut pe grumazul lui Pavel si l-au sarutat.
- 38. Caci erau intristati mai ales de vorba pe care le-o spusese el, ca nu-i vor mai vedea fata. Si l-au petrecut pana la corabie.