Ezechiel 30
- 1. Cuvantul Domnului mi-a vorbit astfel:
- 2. "Fiul omului, proroceste si spune: "Asa vorbeste Domnul Dumnezeu: "Vaitati-va!… Nenorocita zi!
- 3. Caci se apropie ziua, se apropie ziua Domnului, zi intunecoasa: aceasta va fi vremea neamurilor.
- 4. Sabia va patrunde in Egipt, si in Etiopia va fi groaza, cand vor cadea mortii in Egipt, cand i se vor ridica bogatiile si i se vor rasturna temeliile.
- 5. Etiopia, Put, Lud, toata Arabia, Cub si fiii tarii unite cu ele vor cadea impreuna cu ei loviti de sabie."
- 6. Asa vorbeste Domnul: "Sprijinitorii Egiptului vor cadea, si mandria tariei lui se va prabusi! Din Migdol pana la Siene vor cadea loviti de sabie, zice Domnul Dumnezeu.
- 7. Vor fi pustiiti intre alte tari pustiite, si cetatile lui vor fi nimicite in mijlocul altor cetati nimicite.
- 8. Si vor sti ca Eu sunt Domnul, cand voi pune foc in Egipt si cand toti sprijinitorii lui vor fi zdrobiti.
- 9. In ziua aceea niste soli se vor duce din partea Mea cu corabiile sa tulbure Etiopia in linistea ei; si-i va apuca spaima mare in ziua Egiptului; caci iata ca lucrurile acestea se intampla!"
- 10. Asa vorbeste Domnul Dumnezeu: "Voi pierde multimea Egiptului prin mana lui Nebucadnetar, imparatul Babilonului.
- 11. El si poporul lui cu el, cel mai grozav dintre popoare, vor fi trimisi sa nimiceasca tara. Vor scoate sabia impotriva Egiptului si vor umple tara de morti.
- 12. Canalurile le voi seca, voi da tara in mainile celor rai; voi pustii tara cu tot ce cuprinde ea prin mana strainilor. Eu, Domnul, am vorbit!"
- 13. Asa vorbeste Domnul Dumnezeu: "Voi nimici idolii si voi starpi din Nof chipurile desarte. Nu va mai fi niciun voievod din tara Egiptului si voi raspandi groaza in tara Egiptului.
- 14. Voi pustii Patrosul, voi pune foc Toanului si-Mi voi aduce la indeplinire judecatile asupra Noului.
- 15. Imi voi varsa urgia asupra Sinului, cetatuia Egiptului, si voi nimici cu desavarsire multimea din No.
- 16. Voi pune foc Egiptului; Sinul va fi cuprins de spaima; No va fi deschis prin spartura, si Noful, cucerit ziua in amiaza mare de vrajmasi.
- 17. Tinerii din On si din Pi-Beset vor cadea ucisi de sabie, si cetatile acestea se vor duce in robie.
- 18. La Tahpanes se va intuneca ziua, cand voi sfarama jugul Egiptului si cand se va sfarsi mandria tariei lui; un nor va acoperi Tahpanesul, si cetatile lui vor merge in robie.
- 19. Imi voi aduce astfel la indeplinire judecatile asupra Egiptului, si vor sti ca Eu sunt Domnul."
- 20. In anul al unsprezecelea, in ziua a saptea a lunii intai, cuvantul Domnului mi-a vorbit astfel:
- 21. "Fiul omului, am frant bratul lui faraon, imparatul Egiptului; si iata ca nu-i vor lega rana ca sa se vindece, nu-l vor obloji cu legaturi, nu-l vor lega ca sa se intremeze si sa poata manui sabia."
- 22. De aceea, asa vorbeste Domnul Dumnezeu: "Iata, am necaz pe faraon imparatul Egiptului, si-i voi rupe bratele, pe cel tare si pe cel frant, ca sa-i cada sabia din mana.
- 23. Iar pe egipteni ii voi imprastia printre neamuri si-i voi risipi in felurite tari.
- 24. In schimb, voi intari bratele imparatului Babilonului si-i voi pune o sabie in mana; iar bratele lui faraon le voi frange, ca sa geama inaintea lui cum gem cei raniti de moarte.
- 25. Dar voi intari bratele imparatului Babilonului, iar bratele lui faraon vor cadea. Si vor sti ca Eu sunt Domnul, cand voi pune sabia Mea in mana imparatului Babilonului si cand o va intoarce impotriva tarii Egiptului.
- 26. Voi imprastia pe egipteni printre neamuri, ii voi risipi in felurite tari, si vor sti ca Eu sunt Domnul."