Exodul (Esirea) 24
- 1. Dumnezeu a zis lui Moise: "Suie-te la Domnul, tu si Aaron, Nadab si Abihu, si saptezeci de batrani ai lui Israel, si sa va inchinati de departe, aruncandu-va cu fata la pamant.
- 2. Numai Moise sa se apropie de Domnul; ceilalti sa nu se apropie si poporul sa nu se suie cu el."
- 3. Moise a venit si a spus poporului toate cuvintele Domnului si toate legile. Tot poporul a raspuns intr-un glas: "Vom face tot ce a zis Domnul."
- 4. Moise a scris toate cuvintele Domnului. Apoi s-a sculat dis-de-dimineata, a zidit un altar la poalele muntelui si a ridicat douasprezece pietre pentru cele douasprezece semintii ale lui Israel.
- 5. A trimis pe niste tineri dintre copiii lui Israel sa aduca Domnului arderi de tot si sa injunghie tauri ca jertfe de multumire.
- 6. Moise a luat jumatate din sange si l-a pus in strachini, iar cealalta jumatate a stropit-o pe altar.
- 7. A luat cartea legamantului si a citit-o in fata poporului. Ei au zis: "Vom face si vom asculta tot ce a zis Domnul."
- 8. Moise a luat sangele si a stropit poporul, zicand: "Iata sangele legamantului pe care l-a facut Domnul cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte."
- 9. Moise s-a suit impreuna cu Aaron, Nadab si Abihu, si cu saptezeci de batrani ai lui Israel.
- 10. Ei au vazut pe Dumnezeul lui Israel; sub picioarele Lui era un fel de lucrare de safir straveziu, intocmai ca cerul in curatia lui.
- 11. El nu Si-a intins mana impotriva alesilor copiilor lui Israel. Ei au vazut pe Dumnezeu, si totusi au mancat si au baut.
- 12. Domnul a zis lui Moise: "Suie-te la Mine pe munte si ramai acolo. Eu iti voi da niste table de piatra cu Legea si poruncile pe care le-am scris pentru invatatura lor."
- 13. Moise s-a sculat, impreuna cu Iosua, care-i slujea: si Moise s-a suit pe muntele lui Dumnezeu.
- 14. El a zis batranilor: "Asteptati-ne aici, pana ne vom intoarce la voi. Iata, Aaron si Hur vor ramane cu voi; daca va avea cineva vreo neintelegere, sa mearga la ei."
- 15. Moise s-a suit pe munte, si norul a acoperit muntele.
- 16. Slava Domnului s-a asezat pe muntele Sinai, si norul l-a acoperit timp de sase zile. In ziua a saptea, Domnul a chemat pe Moise din mijlocul norului.
- 17. Infatisarea slavei Domnului era ca un foc mistuitor pe varful muntelui, inaintea copiilor lui Israel.
- 18. Moise a intrat in mijlocul norului si s-a suit pe munte. Moise a ramas pe munte patruzeci de zile si patruzeci de nopti.