Evrei 3
- 1. De aceea, frati sfinti, care aveti parte de chemarea cereasca, atintiti-va privirile la Apostolul si Marele Preot al marturisirii noastre, adica Isus,
- 2. care a fost credincios Celui ce L-a randuit, cum si Moise a fost "credincios in toata casa lui Dumnezeu."
- 3. Caci El a fost gasit vrednic sa aiba o slava cu atat mai mare decat a lui Moise, cu cat cel ce a zidit o casa are mai multa cinste decat casa insasi. -
- 4. Orice casa este zidita de cineva, dar Cel ce a zidit toate lucrurile este Dumnezeu. -
- 5. Cat despre Moise, el a fost "credincios in toata casa lui Dumnezeu" ca sluga, ca sa marturiseasca despre lucrurile care aveau sa fie vestite mai tarziu.
- 6. Dar Hristos este credincios ca Fiu, peste casa lui Dumnezeu. Si casa Lui suntem noi, daca pastram pana la sfarsit increderea nezguduita si nadejdea cu care ne laudam.
- 7. De aceea, cum zice Duhul Sfant: "Astazi, daca auziti glasul Lui,
- 8. nu va impietriti inimile, ca in ziua razvratirii, ca in ziua ispitirii in pustiu,
- 9. unde parintii vostri M-au ispitit si M-au pus la incercare si au vazut lucrarile Mele patruzeci de ani!
- 10. De aceea M-am dezgustat de neamul acesta si am zis: "Ei totdeauna se ratacesc in inima lor. N-au cunoscut caile Mele!
- 11. Am jurat, dar, in mania Mea ca nu vor intra in odihna Mea!"
- 12. Luati seama, dar, fratilor, ca niciunul dintre voi sa n-aiba o inima rea si necredincioasa, care sa va desparta de Dumnezeul cel Viu.
- 13. Ci indemnati-va unii pe altii in fiecare zi, cata vreme se zice: "astazi", pentru ca niciunul din voi sa nu se impietreasca prin inselaciunea pacatului.
- 14. Caci ne-am facut partasi ai lui Hristos, daca pastram pana la sfarsit increderea nezguduita de la inceput,
- 15. cata vreme se zice: "Astazi, daca auziti glasul Lui, nu va impietriti inimile, ca in ziua razvratirii."
- 16. Cine au fost, in adevar, cei ce s-au razvratit dupa ce auzisera? N-au fost oare toti aceia care iesisera din Egipt prin Moise?
- 17. Si cine au fost aceia de care S-a dezgustat El patruzeci de ani? N-au fost oare cei ce pacatuisera si ale caror trupuri moarte au cazut in pustiu?
- 18. Si cui S-a jurat El ca n-au sa intre in odihna Lui? Nu S-a jurat oare celor ce nu ascultasera?
- 19. Vedem, dar, ca n-au putut sa intre din pricina necredintei lor.