1 Corinteni 15
- 1. Va fac cunoscut, fratilor, Evanghelia pe care v-am propovaduit-o, pe care ati primit-o, in care ati ramas
- 2. si prin care sunteti mantuiti, daca o tineti asa dupa cum v-am propovaduit-o; altfel, degeaba ati crezut.
- 3. V-am invatat inainte de toate, asa cum am primit si eu: ca Hristos a murit pentru pacatele noastre, dupa Scripturi;
- 4. ca a fost ingropat, si a inviat a treia zi, dupa Scripturi;
- 5. si ca S-a aratat lui Chifa, apoi celor doisprezece.
- 6. Dupa aceea S-a aratat la peste cinci sute de frati deodata, dintre care cei mai multi sunt inca in viata, iar unii au adormit.
- 7. In urma S-a aratat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor.
- 8. Dupa ei toti, ca unei starpituri, mi S-a aratat si mie.
- 9. Caci eu sunt cel mai neinsemnat dintre apostoli; nu sunt vrednic sa port numele de apostol, fiindca am prigonit Biserica lui Dumnezeu.
- 10. Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Si harul Lui fata de mine n-a fost zadarnic; ba inca am lucrat mai mult decat toti: totusi nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este in mine.
- 11. Astfel, dar, ori eu, ori ei, noi asa propovaduim, si voi asa ati crezut.
- 12. Iar daca se propovaduieste ca Hristos a inviat din morti, cum zic unii dintre voi ca nu este o inviere a mortilor?
- 13. Daca nu este o inviere a mortilor, nici Hristos n-a inviat.
- 14. Si, daca n-a inviat Hristos, atunci propovaduirea noastra este zadarnica, si zadarnica este si credinta voastra.
- 15. Ba inca noi suntem descoperiti si ca martori mincinosi ai lui Dumnezeu; fiindca am marturisit despre Dumnezeu ca El a inviat pe Hristos, cand nu L-a inviat, daca este adevarat ca mortii nu invie.
- 16. Caci, daca nu invie mortii, nici Hristos n-a inviat.
- 17. Si, daca n-a inviat Hristos, credinta voastra este zadarnica, voi sunteti inca in pacatele voastre,
- 18. si prin urmare, si cei ce au adormit in Hristos sunt pierduti.
- 19. Daca numai pentru viata aceasta ne-am pus nadejdea in Hristos, atunci suntem cei mai nenorociti dintre toti oamenii!
- 20. Dar acum, Hristos a inviat din morti, parga celor adormiti.
- 21. Caci daca moartea a venit prin om, tot prin om a venit si invierea mortilor.
- 22. Si, dupa cum toti mor in Adam, tot asa, toti vor invia in Hristos;
- 23. dar fiecare la randul cetei lui. Hristos este cel dintai rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos.
- 24. In urma, va veni sfarsitul, cand El va da Imparatia in mainile lui Dumnezeu Tatal, dupa ce va fi nimicit orice domnie, orice stapanire si orice putere.
- 25. Caci trebuie ca El sa imparateasca pana va pune pe toti vrajmasii sub picioarele Sale.
- 26. Vrajmasul cel din urma, care va fi nimicit, va fi moartea.
- 27. Dumnezeu, in adevar, "a pus totul sub picioarele Lui". Dar cand zice ca totul I-a fost supus, se intelege ca afara de Cel ce I-a supus totul.
- 28. Si cand toate lucrurile Ii vor fi supuse, atunci chiar si Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu sa fie totul in toti.
- 29. Altfel, ce ar face cei ce se boteaza pentru cei morti? Daca nu invie mortii nicidecum, de ce se mai boteaza ei pentru cei morti?
- 30. Si de ce suntem noi in primejdie in orice clipa?
- 31. In fiecare zi eu sunt in primejdie de moarte; atat este de adevarat lucrul acesta, fratilor, cat este de adevarat ca am de ce sa ma laud cu voi in Hristos Isus, Domnul nostru.
- 32. Daca, vorbind in felul oamenilor, m-am luptat cu fiarele in Efes, care-mi este folosul? Daca nu invie mortii, atunci "sa mancam si sa bem, caci maine vom muri".
- 33. Nu va inselati: "Tovarasiile rele strica obiceiurile bune".
- 34. Veniti-va in fire, cum se cuvine, si nu pacatuiti! Caci sunt intre voi unii care nu cunosc pe Dumnezeu: spre rusinea voastra o spun.
- 35. Dar va zice cineva: "Cum invie mortii? Si cu ce trup se vor intoarce?"
- 36. Nebun ce esti! Ce semeni tu nu invie, daca nu moare mai intai.
- 37. Si cand semeni, semeni nu trupul care va fi, ci doar un graunte, cum se intampla: fie de grau, fie de alta samanta.
- 38. Apoi Dumnezeu ii da un trup, dupa cum voieste; si fiecarei seminte ii da un trup al ei.
- 39. Nu orice trup este la fel; ci altul este trupul oamenilor, altul este trupul dobitoacelor, altul este trupul pasarilor, altul al pestilor.
- 40. Tot asa, sunt trupuri ceresti si trupuri pamantesti; dar alta este stralucirea trupurilor ceresti, si alta a trupurilor pamantesti.
- 41. Alta este stralucirea soarelui, alta stralucirea lunii, si alta este stralucirea stelelor; chiar o stea se deosebeste in stralucire de alta stea.
- 42. Asa este si invierea mortilor. Trupul este semanat in putrezire, si invie in neputrezire;
- 43. este semanat in ocara, si invie in slava; este semanat in neputinta, si invie in putere.
- 44. Este semanat trup firesc, si invie trup duhovnicesc. Daca este un trup firesc, este si un trup duhovnicesc.
- 45. De aceea este scris: "Omul dintai, Adam, a fost facut un suflet viu." Al doilea Adam a fost facut un duh datator de viata.
- 46. Dar intai vine nu ce este duhovnicesc, ci ce este firesc; ce este duhovnicesc vine pe urma.
- 47. Omul dintai este din pamant, pamantesc; Omul al doilea este din cer.
- 48. Cum este cel pamantesc, asa sunt si cei pamantesti; cum este Cel ceresc, asa sunt si cei ceresti.
- 49. Si, dupa cum am purtat chipul celui pamantesc, tot asa vom purta si chipul Celui ceresc.
- 50. Ce spun eu, fratilor, este ca nu poate carnea si sangele sa mosteneasca Imparatia lui Dumnezeu; si ca putrezirea nu poate mosteni neputrezirea.
- 51. Iata, va spun o taina: nu vom adormi toti, dar toti vom fi schimbati,
- 52. intr-o clipa, intr-o clipita din ochi, la cea din urma trambita. Trambita va suna, mortii vor invia nesupusi putrezirii, si noi vom fi schimbati.
- 53. Caci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, sa se imbrace in neputrezire, si trupul acesta muritor sa se imbrace in nemurire.
- 54. Cand trupul acesta, supus putrezirii, se va imbraca in neputrezire, si trupul acesta muritor se va imbraca in nemurire, atunci se va implini cuvantul care este scris: "Moartea a fost inghitita de biruinta.
- 55. Unde iti este biruinta, moarte? Unde iti este boldul, moarte?"
- 56. Boldul mortii este pacatul; si puterea pacatului este Legea.
- 57. Dar multumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne da biruinta prin Domnul nostru Isus Hristos!
- 58. De aceea, preaiubitii mei frati, fiti tari, neclintiti, sporiti totdeauna in lucrul Domnului, caci stiti ca osteneala voastra in Domnul nu este zadarnica.