2 Samuel 5
- 1. Toate seminţiile lui Israel au venit la David, în Hebron, şi au zis: "Iată că noi suntem os din oasele tale şi carne din carnea ta.
- 2. Chiar odinioară când Saul era împăratul nostru, tu povăţuiai şi strângeai pe Israel. Domnul ţi-a zis: "Tu vei paşte pe poporul Meu, Israel, şi vei fi căpetenia lui Israel."
- 3. Astfel toţi bătrânii lui Israel au venit la împărat, în Hebron, şi împăratul David a făcut legământ cu ei la Hebron, înaintea Domnului. Şi au uns pe David împărat peste Israel.
- 4. David era în vârstă de treizeci de ani când s-a făcut împărat şi a domnit patruzeci de ani.
- 5. La Hebron a domnit peste Iuda şapte ani şi şase luni, şi la Ierusalim a domnit treizeci şi trei de ani peste tot Israelul şi Iuda.
- 6. Împăratul a mers cu oamenii lui asupra Ierusalimului, împotriva iebusiţilor, locuitorii ţării. Ei au zis lui David: "Să nu intri aici, căci şi orbii şi ologii ţi se vor împotrivi!" Prin aceasta voiau să spună că David nu va intra cu niciun chip aici.
- 7. Dar David a pus mâna pe cetăţuia Sionului: aceasta este cetatea lui David.
- 8. David zisese în ziua aceea: "Oricine va bate pe iebusiţi să arunce în canal pe şchiopii şi pe orbii aceia care sunt vrăjmaşii lui David." - De aceea se zice: "Orbul şi şchiopul să nu intre în Casa Domnului." -
- 9. David s-a aşezat în cetăţuie, pe care a numit-o cetatea lui David. A făcut întărituri de jur împrejur, în afară şi înăuntrul lui Milo.
- 10. David ajungea tot mai mare, şi Domnul Dumnezeul oştirilor era cu el.
- 11. Hiram, împăratul Tirului, a trimis soli lui David, şi lemn de cedru, şi tâmplari şi cioplitori de piatră, care au zidit o casă lui David.
- 12. David a cunoscut că Domnul îl întărea ca împărat al lui Israel şi că-i ridica împărăţia din pricina poporului Său, Israel.
- 13. David şi-a mai luat ţiitoare şi neveste din Ierusalim, după ce a venit din Hebron, şi i s-au născut iarăşi fii şi fiice.
- 14. Iată numele celor ce i s-au născut la Ierusalim: Şamua, Şobab, Natan, Solomon,
- 15. Ibhar, Elişua, Nefeg, Iafia,
- 16. Elişama, Eliada şi Elifelet.
- 17. Filistenii au aflat că David fusese uns împărat peste Israel şi s-au suit toţi să-l caute. David, căruia i s-a dat de ştire, s-a coborât în cetăţuie.
- 18. Filistenii au venit şi s-au răspândit în Valea Refaim.
- 19. David a întrebat pe Domnul: "Să mă sui împotriva filistenilor? Îi vei da în mâinile mele?" Şi Domnul a zis lui David: "Suie-te, căci voi da pe filisteni în mâinile tale."
- 20. David a venit la Baal-Peraţim, unde i-a bătut. Apoi a zis: "Domnul a risipit pe vrăjmaşii mei dinaintea mea, ca nişte ape care se rup." De aceea s-a dat locului aceluia numele Baal-Peraţim.
- 21. Ei şi-au lăsat idolii acolo, şi David şi oamenii lui i-au luat.
- 22. Filistenii s-au suit din nou şi s-au răspândit în Valea Refaim.
- 23. David a întrebat pe Domnul. Şi Domnul a zis: "Să nu te sui; ci ia-i pe la spate şi mergi asupra lor în dreptul duzilor.
- 24. Când vei auzi un vuiet de paşi în vârfurile duzilor, atunci să te grăbeşti, căci Domnul merge înaintea ta ca să bată oştirea filistenilor."
- 25. David a făcut cum îi poruncise Domnul şi a bătut pe filisteni de la Gheba până la Ghezer.