1 Samuel 11
- 1. Nahaş, amonitul, a venit şi a împresurat Iabesul din Galaad. Toţi locuitorii din Iabes au zis lui Nahaş: "Fă legământ cu noi, şi-ţi vom fi supuşi."
- 2. Dar Nahaş, amonitul, le-a răspuns: "Voi face legământ cu voi, dacă mă lăsaţi să vă scot la toţi ochiul drept şi să arunc astfel o ocară asupra întregului Israel."
- 3. Bătrânii din Iabes i-au zis: "Dă-ne un răgaz de şapte zile, ca să trimitem soli în tot ţinutul lui Israel; şi dacă nu va fi nimeni să ne ajute, ne vom supune ţie."
- 4. Solii au ajuns la Ghibeea, cetatea lui Saul, şi au spus aceste lucruri în auzul poporului. Şi tot poporul a ridicat glasul şi a plâns.
- 5. Saul tocmai se întorcea de la câmp, în urma boilor, şi a întrebat: "Ce are poporul de plânge?" I-au istorisit ce spuseseră cei din Iabes.
- 6. Cum a auzit Saul aceste lucruri, Duhul lui Dumnezeu a venit peste el, şi s-a mâniat foarte tare.
- 7. A luat o pereche de boi, i-a tăiat în bucăţi şi le-a trimis prin soli în tot ţinutul lui Israel, zicând: "Oricine nu va merge după Saul şi Samuel îşi va vedea boii tăiaţi la fel." Groaza Domnului a apucat pe popor, care a pornit ca un singur om.
- 8. Saul le-a făcut numărătoarea la Bezec; copiii lui Israel erau trei sute de mii, şi bărbaţii lui Iuda treizeci de mii.
- 9. Ei au zis solilor care veniseră: "Aşa să vorbiţi locuitorilor Iabesului din Galaad: "Mâine, când va dogori soarele, veţi avea ajutor." Solii au dus vestea aceasta celor din Iabes, care s-au umplut de bucurie
- 10. şi au zis amoniţilor: "Mâine ne vom supune vouă, şi ne veţi face ce vă va plăcea."
- 11. A doua zi, Saul a împărţit poporul în trei cete. Au pătruns în tabăra amoniţilor în straja dimineţii şi i-au bătut până la căldura zilei. Cei ce au scăpat au fost risipiţi şi n-au mai rămas doi laolaltă dintre ei.
- 12. Poporul a zis lui Samuel: "Cine zicea: "Saul să domnească peste noi?"? Daţi încoace pe oamenii aceia, ca să-i omorâm."
- 13. Dar Saul a zis: "Nimeni nu va fi omorât în ziua aceasta, căci astăzi Domnul a dat o izbăvire lui Israel."
- 14. Şi Samuel a zis poporului: "Veniţi şi să mergem la Ghilgal, ca să întărim acolo împărăţia."
- 15. Tot poporul s-a dus la Ghilgal şi au pus pe Saul împărat, înaintea Domnului, la Ghilgal. Acolo au adus jertfe de mulţumire înaintea Domnului; şi Saul şi toţi oamenii lui Israel s-au înveselit foarte mult acolo.