Psalmii 139
- 1. (Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David.) Doamne, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti,
- 2. ştii când stau jos şi când mă scol, şi de departe îmi pătrunzi gândul.
- 3. Ştii când umblu şi când mă culc, şi cunoşti toate căile mele.
- 4. Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, şi Tu, Doamne, îl şi cunoşti în totul.
- 5. Tu mă înconjori pe dinapoi şi pe dinainte şi-Ţi pui mâna peste mine.
- 6. O ştiinţă atât de minunată este mai presus de puterile mele: este prea înaltă ca s-o pot prinde.
- 7. Unde mă voi duce departe de Duhul Tău şi unde voi fugi departe de faţa Ta?
- 8. Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în Locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo;
- 9. dacă voi lua aripile zorilor şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării,
- 10. şi acolo mâna Ta mă va călăuzi, şi dreapta Ta mă va apuca.
- 11. Dacă voi zice: "Cel puţin întunericul mă va acoperi şi se va face noapte lumina dimprejurul meu!"
- 12. Iată că nici chiar întunericul nu este întunecos pentru Tine; ci noaptea străluceşte ca ziua, şi întunericul, ca lumina.
- 13. Tu mi-ai întocmit rinichii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele:
- 14. Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!
- 15. Trupul meu nu era ascuns de Tine, când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului.
- 16. Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.
- 17. Cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule, şi cât de mare este numărul lor!
- 18. Dacă le număr, sunt mai multe decât boabele de nisip. Când mă trezesc, sunt tot cu Tine.
- 19. O, Dumnezeule, de ai ucide pe cel rău! Depărtaţi-vă de la mine, oameni setoşi de sânge!
- 20. Ei vorbesc despre Tine în chip nelegiuit, Îţi iau Numele ca să mintă, ei, vrăjmaşii Tăi!
- 21. Să nu urăsc eu, Doamne, pe cei ce Te urăsc şi să nu-mi fie scârbă de cei ce se ridică împotriva Ta?
- 22. Da, îi urăsc cu o ură desăvârşită; îi privesc ca pe vrăjmaşi ai mei.
- 23. Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile!
- 24. Vezi dacă sunt pe o cale rea, şi du-mă pe calea veşniciei!