Pildele sau Proverbele lui Solomon 29
- 1. Un om care se împotriveşte tuturor mustrărilor va fi zdrobit deodată şi fără leac. -
- 2. Când se înmulţesc cei buni, poporul se bucură, dar când stăpâneşte cel rău, poporul geme. -
- 3. Cine iubeşte înţelepciunea înveseleşte pe tatăl său, dar cine umblă cu curvele risipeşte averea. -
- 4. Un împărat întăreşte ţara prin dreptate, dar cine ia mită, o nimiceşte. -
- 5. Cine linguşeşte pe aproapele său îi întinde un laţ sub paşii lui. -
- 6. În păcatul omului rău este o cursă, dar cel bun biruie şi se bucură. -
- 7. Cel bun pricepe pricina săracilor, dar cel rău nu poate s-o priceapă. -
- 8. Cei uşuratici aprind focul în cetate, dar înţelepţii potolesc mânia. -
- 9. Când se ceartă un înţelept cu un nebun, să se tot supere sau să tot râdă, căci pace nu se face. -
- 10. Oamenii setoşi de sânge urăsc pe omul fără prihană, dar oamenii fără prihană îi ocrotesc viaţa. -
- 11. Nebunul îşi arată toată patima, dar înţeleptul o stăpâneşte. -
- 12. Când cel ce stăpâneşte dă ascultare cuvintelor mincinoase, toţi slujitorii lui sunt nişte răi. -
- 13. Săracul şi asupritorul se întâlnesc, dar Domnul le luminează ochii la amândoi.
- 14. Un împărat care judecă pe săraci după adevăr, îşi va avea scaunul de domnie întărit pe vecie. -
- 15. Nuiaua şi certarea dau înţelepciunea, dar copilul lăsat de capul lui face ruşine mamei sale. -
- 16. Când se înmulţesc cei răi, se înmulţeşte şi păcatul, dar cei buni le vor vedea căderea. -
- 17. Pedepseşte-ţi fiul, şi el îţi va da odihnă şi îţi va aduce desfătare sufletului. -
- 18. Când nu este nicio descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu; dar ferice de poporul care păzeşte Legea! -
- 19. Nu prin vorbe se pedepseşte un rob, căci chiar dacă pricepe, n-ascultă. -
- 20. Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el. -
- 21. Slujitorul pe care-l răsfeţi din copilărie, la urmă ajunge de se crede fiu. -
- 22. Un om mânios stârneşte certuri, şi un înfuriat face multe păcate. -
- 23. Mândria unui om îl coboară, dar cine este smerit cu duhul capătă cinste. -
- 24. Cine împarte cu un hoţ îşi urăşte viaţa, aude blestemul şi nu spune nimic. -
- 25. Frica de oameni este o cursă, dar cel ce se încrede în Domnul n-are de ce să se teamă. -
- 26. Mulţi umblă după bunăvoinţa celui ce stăpâneşte, dar Domnul este acela care face dreptate fiecăruia.
- 27. Omul nelegiuit este o scârbă înaintea celor neprihăniţi, dar cel ce umblă fără prihană este o scârbă înaintea celor răi.