Numeri 6
- 1. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
- 2. "Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: "Când un bărbat sau o femeie se va despărţi de ceilalţi, făcând o juruinţă de nazireat, ca să se închine Domnului,
- 3. să se ferească de vin şi de băutură îmbătătoare; să nu bea nici oţet făcut din vin, nici oţet făcut din vreo băutură îmbătătoare; să nu bea nicio băutură stoarsă din struguri şi să nu mănânce struguri proaspeţi, nici uscaţi.
- 4. În tot timpul nazireatului lui, să nu mănânce nimic care vine din viţă, de la sâmburi până la pieliţa strugurelui.
- 5. În tot timpul nazireatului, briciul să nu treacă pe capul lui; până la împlinirea zilelor pentru care s-a închinat Domnului, va fi sfânt; să-şi lase părul să crească în voie.
- 6. În tot timpul cât s-a făgăduit Domnului prin jurământ, să nu se apropie de un mort;
- 7. să nu se pângărească nici la moartea tatălui său, nici a mamei sale, nici a fratelui său, nici a surorii sale, căci poartă pe cap închinarea Dumnezeului lui.
- 8. În tot timpul nazireatului să fie închinat Domnului.
- 9. Dacă moare cineva de moarte năprasnică lângă el, şi capul lui închinat se face astfel necurat, să-şi radă capul în ziua curăţării, şi anume, să şi-l radă a şaptea zi.
- 10. În ziua a opta, să aducă preotului două turturele sau doi pui de porumbel, la uşa Cortului întâlnirii.
- 11. Preotul să jertfească pe unul ca jertfă de ispăşire, iar pe celălalt ca ardere de tot şi să facă pentru el ispăşirea păcatului lui, făcut cu prilejul mortului. Nazireul să-şi sfinţească apoi capul chiar în ziua aceea.
- 12. Să închine din nou Domnului zilele nazireatului lui dinainte şi să aducă un miel de un an ca jertfă pentru vină; zilele dinainte nu vor fi socotite, pentru că nazireatul lui a fost pângărit.
- 13. Iată legea nazireului: În ziua când se va împlini vremea nazireatului lui, să fie adus la uşa Cortului întâlnirii.
- 14. Ca dar, să aducă Domnului: un miel de un an fără cusur, pentru arderea de tot, o oaie de un an şi fără cusur, pentru jertfa de ispăşire, şi un berbec fără cusur, pentru jertfa de mulţumire;
- 15. un coş cu azime, turte făcute din floarea făinii, frământată cu untdelemn şi plăcinte fără aluat, stropite cu untdelemn, împreună cu darul de mâncare şi jertfa de băutură obişnuite.
- 16. Preotul să aducă aceste lucruri înaintea Domnului şi să aducă jertfa lui de ispăşire şi arderea de tot;
- 17. să pregătească berbecul ca jertfă de mulţumire Domnului, împreună cu coşul cu azime, şi să pregătească şi darul lui de mâncare şi jertfa lui de băutură.
- 18. Nazireul să-şi radă, la uşa Cortului întâlnirii, capul închinat Domnului; să ia părul capului său închinat Domnului şi să-l pună pe focul care este sub jertfa de mulţumire.
- 19. Preotul să ia spata dreaptă fiartă a berbecului, o turtă nedospită din coş şi o plăcintă nedospită; şi să le pună în mâinile nazireului, după ce acesta şi-a ras capul închinat Domnului.
- 20. Preotul să le legene într-o parte şi într-alta înaintea Domnului: acesta este un lucru sfânt, care este al preotului, împreună cu pieptul legănat şi spata adusă jertfă prin ridicare. Apoi, nazireul va putea să bea vin.
- 21. Aceasta este legea pentru cel ce a făcut juruinţa de nazireat: acesta este darul lui, care trebuie adus Domnului pentru nazireatul lui, afară de ce-i vor îngădui mijloacele lui. Să împlinească tot ce este poruncit pentru juruinţa pe care a făcut-o, după legea nazireatului."
- 22. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
- 23. "Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui şi spune-le: "Aşa să binecuvântaţi pe copiii lui Israel şi să le ziceţi:
- 24. "Domnul să te binecuvânteze şi să te păzească!
- 25. Domnul să facă să lumineze faţa Lui peste tine şi să Se îndure de tine!
- 26. Domnul să-Şi înalţe faţa peste tine şi să-ţi dea pacea!
- 27. Astfel să pună Numele Meu peste copiii lui Israel, şi Eu îi voi binecuvânta."