Matei 9
- 1. Isus S-a suit într-o corabie, a trecut marea şi a venit în cetatea Sa.
- 2. Şi iată că I-au adus un slăbănog care zăcea într-un pat. Isus le-a văzut credinţa şi a zis slăbănogului: "Îndrăzneşte, fiule! Păcatele îţi sunt iertate!"
- 3. Şi iată că unii din cărturari au zis în ei înşişi: "Omul acesta huleşte!"
- 4. Isus, care le cunoştea gândurile, a zis: "Pentru ce aveţi gânduri rele în inimile voastre?
- 5. Căci ce este mai lesne? A zice: "Iertate îţi sunt păcatele", sau a zice: "Scoală-te şi umblă"?
- 6. Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele, "Scoală-te", a zis El slăbănogului, "ridică-ţi patul şi du-te acasă."
- 7. Slăbănogul s-a sculat şi s-a dus acasă.
- 8. Când au văzut noroadele lucrul acesta, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, care a dat oamenilor o astfel de putere.
- 9. De acolo, Isus a mers mai departe şi a văzut pe un om, numit Matei, şezând la vamă. Şi i-a zis: "Vino după Mine." Omul acela s-a sculat şi a mers după El.
- 10. Pe când şedea Isus la masă, în casă, iată că au venit o mulţime de vameşi şi păcătoşi şi au şezut la masă cu El şi cu ucenicii Lui.
- 11. Fariseii au văzut lucrul acesta şi au zis ucenicilor Lui: "Pentru ce mănâncă Învăţătorul vostru cu vameşii şi cu păcătoşii?"
- 12. Isus i-a auzit şi le-a zis: "Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi.
- 13. Duceţi-vă de învăţaţi ce înseamnă: "Milă voiesc, iar nu jertfă!" Căci n-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi."
- 14. Atunci ucenicii lui Ioan au venit la Isus şi I-au zis: "De ce noi şi fariseii postim des, iar ucenicii Tăi nu postesc deloc?"
- 15. Isus le-a răspuns: "Se pot jeli nuntaşii câtă vreme este mirele cu ei? Vor veni zile când mirele va fi luat de la ei, şi atunci vor posti.
- 16. Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche; pentru că şi-ar lua umplutura din haină, şi ruptura ar fi mai rea.
- 17. Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altfel, burdufurile plesnesc, vinul se varsă, şi burdufurile se prăpădesc; ci vinul nou îl pun în burdufuri noi, şi se păstrează amândouă."
- 18. Pe când le spunea Isus aceste vorbe, iată că a venit unul din fruntaşii sinagogii, I s-a închinat şi I-a zis: "Fiica mea adineaori a murit; dar vino de pune-Ţi mâinile peste ea, şi va învia."
- 19. Isus S-a sculat şi a plecat după el împreună cu ucenicii Lui.
- 20. Şi, iată, o femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge, a venit pe dinapoi şi s-a atins de poala hainei Lui.
- 21. Căci îşi zicea ea: "Numai să mă pot atinge de haina Lui, şi mă voi tămădui."
- 22. Isus S-a întors, a văzut-o şi i-a zis: "Îndrăzneşte, fiică! Credinţa ta te-a tămăduit." Şi s-a tămăduit femeia chiar în ceasul acela.
- 23. Când a ajuns Isus în casa fruntaşului sinagogii şi când a văzut pe cei ce cântau din fluier şi gloata bocind,
- 24. le-a zis: "Daţi-vă la o parte; căci fetiţa n-a murit, ci doarme!" Ei îşi băteau joc de El.
- 25. Dar, după ce a fost scoasă gloata afară, Isus a intrat înăuntru, a luat pe fetiţă de mână, şi fetiţa s-a sculat.
- 26. Şi s-a dus vestea despre această minune în tot ţinutul acela.
- 27. Când a plecat de acolo, s-au luat după Isus doi orbi care strigau şi ziceau: "Ai milă de noi, Fiul lui David!"
- 28. După ce a intrat în casă, orbii au venit la El. Şi Isus le-a zis: "Credeţi că pot face lucrul acesta?" "Da, Doamne", I-au răspuns ei.
- 29. Atunci S-a atins de ochii lor şi a zis: "Facă-vi-se după credinţa voastră!"
- 30. Şi li s-au deschis ochii. Isus le-a poruncit cu tot dinadinsul şi le-a zis: "Vedeţi să nu ştie nimeni."
- 31. Dar ei, cum au ieşit afară, au răspândit vestea despre El în tot ţinutul acela.
- 32. Pe când plecau orbii aceştia, iată că au adus la Isus un mut îndrăcit.
- 33. După ce a fost scos dracul din el, mutul a vorbit. Şi noroadele, mirate, ziceau: "Niciodată nu s-a văzut aşa ceva în Israel!"
- 34. Dar fariseii ziceau: "Cu ajutorul domnului dracilor scoate El dracii!"
- 35. Isus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi vindecând orice fel de boală şi orice fel de neputinţă care era în norod.
- 36. Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite ca nişte oi care n-au păstor.
- 37. Atunci a zis ucenicilor Săi: "Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii!
- 38. Rugaţi, dar, pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui."