Marcu 12
- 1. Isus a început pe urmă să le vorbească în pilde. "Un om a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea şi a zidit un turn; apoi a arendat-o unor vieri şi a plecat din ţară.
- 2. La vremea roadelor, a trimis la vieri un rob, ca să ia de la ei din roadele viei.
- 3. Vierii au pus mâna pe el, l-au bătut şi l-au trimis înapoi cu mâinile goale.
- 4. A trimis iarăşi la ei un alt rob; ei l-au rănit la cap şi l-au batjocorit.
- 5. A mai trimis un altul pe care l-au omorât; apoi a trimis mulţi alţii, dintre care, pe unii i-au bătut, iar pe alţii i-au omorât.
- 6. Mai avea un singur fiu preaiubit; la urmă, l-a trimis şi pe el la ei. "Vor primi cu cinste pe fiul meu!", zicea el.
- 7. Dar vierii aceia au zis între ei: "Iată moştenitorul; veniţi să-l omorâm, şi moştenirea va fi a noastră."
- 8. Şi au pus mâna pe el, l-au omorât şi i-au aruncat trupul afară din vie.
- 9. Acum, ce va face stăpânul viei? Va veni, va nimici pe vierii aceia, şi via o va da altora.
- 10. Oare n-aţi citit locul acesta din Scriptură: "Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului;
- 11. Domnul a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri"?"
- 12. Ei căutau să-L prindă, dar se temeau de norod. Pricepuseră că împotriva lor spusese Isus pilda aceasta. Şi L-au lăsat şi au plecat.
- 13. Apoi au trimis la Isus pe unii din farisei şi din irodieni, ca să-L prindă cu vorba.
- 14. Aceştia au venit şi I-au zis: "Învăţătorule, ştim că spui adevărul şi nu-Ţi pasă de nimeni; căci nu cauţi la faţa oamenilor şi înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cade să plătim bir cezarului sau nu?
- 15. Să plătim sau să nu plătim?" Isus le-a cunoscut făţărnicia şi le-a răspuns: "Pentru ce Mă ispitiţi? Aduceţi-Mi un ban ca să-l văd."
- 16. I-au adus un ban; şi Isus i-a întrebat: "Chipul acesta şi slovele scrise pe el, ale cui sunt?" "Ale cezarului", I-au răspuns ei.
- 17. Atunci Isus le-a zis: "Daţi, dar, cezarului ce este al cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu." Şi se mirau foarte mult de El.
- 18. Saducheii, care zic că nu este înviere, au venit la Isus şi I-au pus următoarea întrebare:
- 19. "Învăţătorule, iată ce ne-a scris Moise: "Dacă moare fratele cuiva şi-i rămâne nevasta fără să aibă copii, fratele său să ia pe nevasta lui şi să ridice urmaş fratelui său."
- 20. Erau, dar, şapte fraţi. Cel dintâi s-a însurat şi a murit fără să lase urmaş.
- 21. Al doilea a luat de nevastă pe văduvă şi a murit fără să lase urmaş. Tot aşa şi al treilea.
- 22. Şi niciunul din cei şapte n-a lăsat urmaş. După ei toţi, a murit şi femeia.
- 23. La înviere, nevasta căruia dintre ei va fi ea? Căci toţi şapte au avut-o de nevastă."
- 24. Drept răspuns, Isus le-a zis: "Oare nu vă rătăciţi voi, din pricină că nu pricepeţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?
- 25. Căci după ce vor învia din morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în ceruri.
- 26. În ce priveşte învierea morţilor, oare n-aţi citit în cartea lui Moise, în locul unde se vorbeşte despre "Rug", ce i-a spus Dumnezeu, când a zis: "Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov"?
- 27. Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii. Tare vă mai rătăciţi!"
- 28. Unul din cărturari, care-i auzise vorbind, fiindcă ştia că Isus răspunsese bine saducheilor, a venit la El şi L-a întrebat: "Care este cea dintâi dintre toate poruncile?"
- 29. Isus i-a răspuns: "Cea dintâi este aceasta: "Ascultă Israele! Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn";
- 30. şi: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta"; iată porunca dintâi.
- 31. Iar a doua este următoarea: "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi." Nu este altă poruncă mai mare decât acestea."
- 32. Cărturarul I-a zis: "Bine, Învăţătorule. Adevărat ai zis că Dumnezeu este unul singur, că nu este altul afară de El
- 33. şi că a-L iubi cu toată inima, cu tot cugetul, cu tot sufletul şi cu toată puterea şi a iubi pe aproapele ca pe sine este mai mult decât toate arderile de tot şi decât toate jertfele."
- 34. Isus a văzut că a răspuns cu pricepere şi i-a zis: "Tu nu eşti departe de Împărăţia lui Dumnezeu." Şi nimeni nu îndrăznea să-I mai pună întrebări.
- 35. Pe când învăţa pe norod în Templu, Isus a zis: "Cum zic cărturarii că Hristosul este fiul lui David?
- 36. Însuşi David, fiind insuflat de Duhul Sfânt, a zis: "Domnul a zis Domnului meu: "Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale."
- 37. Deci chiar David Îl numeşte Domn; atunci cum este El fiul lui?" Şi gloata cea mare Îl asculta cu plăcere.
- 38. În învăţătura pe care le-o dădea, Isus le zicea: "Păziţi-vă de cărturari, cărora le place să umble în haine lungi şi să le facă lumea plecăciuni prin pieţe.
- 39. Ei umblă după scaunele dintâi în sinagogi şi după locurile dintâi la ospeţe;
- 40. casele văduvelor le mănâncă şi fac rugăciuni lungi de ochii lumii. O mai mare osândă va veni peste ei."
- 41. Isus şedea jos în faţa vistieriei Templului şi Se uita cum arunca norodul bani în vistierie. Mulţi, care erau bogaţi, aruncau mult.
- 42. A venit şi o văduvă săracă şi a aruncat doi bănuţi, care fac un gologan.
- 43. Atunci Isus a chemat pe ucenicii Săi şi le-a zis: "Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decât toţi cei ce au aruncat în vistierie;
- 44. căci toţi ceilalţi au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască."