Isaia 40
- 1. "Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru.
- 2. Vorbiţi bine Ierusalimului şi strigaţi-i că robia lui s-a sfârşit, că nelegiuirea lui este ispăşită; căci a primit din mâna Domnului de două ori cât toate păcatele lui."
- 3. Un glas strigă: "Pregătiţi în pustiu calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru!
- 4. Orice vale să fie înălţată, orice munte şi orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în câmpii, şi strâmtorile, în vâlcele!
- 5. Atunci se va descoperi slava Domnului, şi în clipa aceea orice făptură o va vedea; căci gura Domnului a vorbit."
- 6. Un glas zice: "Strigă!" - Şi eu am răspuns: "Ce să strig?" - "Orice făptură este ca iarba, şi toată strălucirea ei, ca floarea de pe câmp.
- 7. Iarba se usucă, floarea cade, când suflă vântul Domnului peste ea. - În adevăr, poporul este ca iarba:
- 8. iarba se usucă, floarea cade; dar cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac."
- 9. Suie-te pe un munte înalt, ca să vesteşti Sionului vestea cea bună; înalţă-ţi glasul cu putere, ca să vesteşti Ierusalimului vestea cea bună; înalţă-ţi glasul, nu te teme, şi spune cetăţilor lui Iuda: "Iată Dumnezeul vostru!"
- 10. Iată, Domnul Dumnezeu vine cu putere şi porunceşte cu braţul Lui. Iată că plata este cu El, şi răsplătirile vin înaintea Lui.
- 11. El Îşi va paşte turma ca un păstor, va lua mieii în braţe, îi va duce la sânul Lui şi va călăuzi blând oile care alăptează.
- 12. "Cine a măsurat apele cu mâna lui? Cine a măsurat cerurile cu palma şi a strâns ţărâna pământului într-o treime de măsură? Cine a cântărit munţii cu cântarul, şi dealurile, cu cumpăna?
- 13. Cine a cercetat Duhul Domnului şi cine L-a luminat cu sfaturile lui?
- 14. Cu cine S-a sfătuit El, ca să ia învăţătură? Cine L-a învăţat cărarea dreptăţii? Cine L-a învăţat înţelepciunea şi I-a făcut cunoscut calea priceperii?
- 15. Iată, neamurile sunt ca o picătură de apă din vadră, sunt ca praful pe o cumpănă; El ridică ostroavele ca un bob de nisip.
- 16. Libanul n-ajunge pentru foc, şi dobitoacele lui n-ajung pentru arderea de tot.
- 17. Toate neamurile sunt ca o nimica înaintea Lui, nu sunt decât nimicnicie şi deşertăciune.
- 18. Cu cine voiţi să asemănaţi pe Dumnezeu? Şi cu ce asemănare Îl veţi asemăna?
- 19. Meşterul toarnă idolul, şi argintarul îl îmbracă cu aur şi-i toarnă lănţişoare de argint.
- 20. Iar cine este sărac alege ca dar un lemn care nu putrezeşte; îşi caută un meşter iscusit, ca să facă un idol care să nu se clatine.
- 21. Nu ştiţi? N-aţi auzit? Nu vi s-a făcut cunoscut de la început? Nu v-aţi gândit niciodată la întemeierea pământului?
- 22. El şade deasupra cercului pământului, şi locuitorii lui sunt ca nişte lăcuste înaintea Lui; El întinde cerurile ca o maramă subţire şi le lăţeşte ca un cort, ca să locuiască în el.
- 23. El preface într-o nimica pe voievozi şi face o nimica din judecătorii pământului.
- 24. De abia sunt sădiţi, de abia sunt semănaţi, de abia li s-a înrădăcinat tulpina în pământ; şi El suflă peste ei de se usucă, şi un vârtej îi ia ca pe nişte paie.
- 25. "Cu cine Mă veţi asemăna, ca să fiu deopotrivă cu el? - zice Cel Sfânt.
- 26. Ridicaţi-vă ochii în sus şi priviţi! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în şir, oştirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; aşa de mare e puterea şi tăria Lui, că una nu lipseşte.
- 27. Pentru ce zici tu, Iacove, pentru ce zici tu, Israele: "Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului, şi dreptul meu este trecut cu vederea înaintea Dumnezeului meu"?
- 28. Nu ştii? N-ai auzit? Dumnezeul cel Veşnic, Domnul, a făcut marginile pământului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă.
- 29. El dă tărie celui obosit şi măreşte puterea celui ce cade în leşin.
- 30. Flăcăii obosesc şi ostenesc, chiar tinerii se clatină;
- 31. dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă, şi nu obosesc; umblă, şi nu ostenesc.