Iov 7
- 1. Soarta omului pe pământ este ca a unui ostaş, şi zilele lui sunt ca ale unui muncitor cu ziua.
- 2. Cum suspină robul după umbră, cum îşi aşteaptă muncitorul plata,
- 3. aşa am eu parte de luni de durere, şi partea mea sunt nopţi de suferinţă.
- 4. Mă culc şi zic: "Când mă voi scula? Când se va sfârşi noaptea?" Şi mă satur de frământări până în revărsatul zorilor.
- 5. Trupul mi se acoperă cu viermi şi cu o coajă pământoasă, pielea-mi crapă şi se desface.
- 6. Zilele mele zboară mai iuţi decât suveica ţesătorului, se duc şi nu mai am nicio nădejde!
- 7. Adu-Ţi aminte, Dumnezeule, că viaţa mea este doar o suflare! Ochii mei nu vor mai vedea fericirea.
- 8. Ochiul, care mă priveşte, nu mă va mai privi; ochiul Tău mă va căuta, şi nu voi mai fi.
- 9. Cum se risipeşte norul şi trece, aşa nu se va mai ridica cel ce se coboară în Locuinţa morţilor!
- 10. Nu se va mai întoarce în casa lui şi nu-şi va mai cunoaşte locul în care locuia.
- 11. De aceea nu-mi voi ţine gura, ci voi vorbi în neliniştea inimii mele, mă voi tângui în amărăciunea sufletului meu.
- 12. Oare o mare sunt eu, sau un balaur de mare, de-ai pus strajă în jurul meu?
- 13. Când zic: "Patul mă va uşura, culcuşul îmi va alina durerile,"
- 14. atunci mă înspăimânţi prin vise, mă îngrozeşti prin vedenii.
- 15. Ah! aş vrea mai bine gâtuirea, mai bine moartea decât aceste oase!
- 16. Le dispreţuiesc!… nu voi trăi în veci… Lasă-mă, căci doar o suflare mi-e viaţa!
- 17. Ce este omul, ca să-Ţi pese atât de mult de el, ca să iei seama la el,
- 18. să-l cercetezi în toate dimineţile şi să-l încerci în toate clipele?
- 19. Când vei înceta odată să mă priveşti? Când îmi vei da răgaz să-mi înghit scuipatul?
- 20. Dacă am păcătuit, ce pot să-Ţi fac, Păzitorul oamenilor? Pentru ce m-ai pus ţintă săgeţilor Tale, de am ajuns o povară chiar pentru mine însumi?
- 21. Pentru ce nu-mi ierţi păcatul şi pentru ce nu-mi uiţi fărădelegea? Căci voi adormi în ţărână, şi când mă vei căuta, nu voi mai fi!"