Ioan 3
- 1. Între farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaş al iudeilor.
- 2. Acesta a venit la Isus, noaptea, şi I-a zis: "Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător venit de la Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el."
- 3. Drept răspuns, Isus i-a zis: "Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu."
- 4. Nicodim I-a zis: "Cum se poate naşte un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale şi să se nască?"
- 5. Isus i-a răspuns: "Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.
- 6. Ce este născut din carne este carne, şi ce este născut din Duh este duh.
- 7. Nu te mira că ţi-am zis: "Trebuie să vă naşteţi din nou."
- 8. Vântul suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul."
- 9. Nicodim I-a zis: "Cum se poate face aşa ceva?"
- 10. Isus i-a răspuns: "Tu eşti învăţătorul lui Israel şi nu pricepi aceste lucruri?
- 11. Adevărat, adevărat îţi spun că Noi vorbim ce ştim şi mărturisim ce am văzut; şi voi nu primiţi mărturia Noastră.
- 12. Dacă v-am vorbit despre lucruri pământeşti, şi nu credeţi, cum veţi crede când vă voi vorbi despre lucrurile cereşti?
- 13. Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a coborât din cer, adică Fiul omului care este în cer.
- 14. Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului,
- 15. pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.
- 16. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.
- 17. Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.
- 18. Oricine crede în El nu este judecat; dar cine nu crede a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.
- 19. Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele.
- 20. Căci oricine face răul urăşte lumina şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele.
- 21. Dar cine lucrează după adevăr vine la lumină, pentru ca să i se arate faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu."
- 22. După aceea, Isus şi ucenicii Lui au venit în ţinutul Iudeii; şi stătea acolo cu ei şi boteza.
- 23. Ioan boteza şi el în Enon, aproape de Salim, pentru că acolo erau multe ape; şi oamenii veneau ca să fie botezaţi.
- 24. Căci Ioan încă nu fusese aruncat în temniţă.
- 25. Între ucenicii lui Ioan şi între un iudeu s-a iscat o neînţelegere cu privire la curăţare.
- 26. Au venit deci la Ioan şi i-au zis: "Învăţătorule, Cel ce era cu tine dincolo de Iordan şi despre care ai mărturisit tu, iată că botează, şi toţi oamenii se duc la El."
- 27. Drept răspuns, Ioan i-a zis: "Omul nu poate primi decât ce-i este dat din cer.
- 28. Voi înşivă îmi sunteţi martori că am zis: "Nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui."
- 29. Cine are mireasă este mire; dar prietenul mirelui, care stă şi-l ascultă, se bucură foarte mult când aude glasul mirelui: şi această bucurie, care este a mea, este deplină.
- 30. Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez.
- 31. Cel ce vine din cer este mai presus de toţi; cel ce este de pe pământ este pământesc şi vorbeşte ca de pe pământ. Cel ce vine din cer este mai presus de toţi.
- 32. El mărturiseşte ce a văzut şi a auzit, şi totuşi nimeni nu primeşte mărturia Lui.
- 33. Cine primeşte mărturia Lui adevereşte prin aceasta că Dumnezeu spune adevărul.
- 34. Căci Acela pe care L-a trimis Dumnezeu vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu-I dă Duhul cu măsură.
- 35. Tatăl iubeşte pe Fiul şi a dat toate lucrurile în mâna Lui.
- 36. Cine crede în Fiul are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el."