Ioan 12
- 1. Cu şase zile înainte de Paşti, Isus a venit în Betania, unde era Lazăr, care fusese mort şi pe care îl înviase din morţi.
- 2. Acolo I-au pregătit o cină. Marta slujea, iar Lazăr era unul din cei ce şedeau la masă cu El.
- 3. Maria a luat un litru cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Isus şi I-a şters picioarele cu părul ei; şi s-a umplut casa de mirosul mirului.
- 4. Unul din ucenicii Săi, Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, care avea să-L vândă, a zis:
- 5. "De ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de lei şi să se fi dat săracilor?"
- 6. Zicea lucrul acesta nu pentru că purta grijă de săraci, ci pentru că era un hoţ şi, ca unul care ţinea punga, lua el ce se punea în ea.
- 7. Dar Isus a zis: "Las-o în pace; căci ea l-a păstrat pentru ziua îngropării Mele.
- 8. Pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna."
- 9. O mare mulţime de iudei au aflat că Isus era în Betania; şi au venit acolo, nu numai pentru Isus, ci ca să vadă şi pe Lazăr, pe care-l înviase din morţi.
- 10. Preoţii cei mai de seamă au hotărât să omoare şi pe Lazăr,
- 11. căci din pricina lui mulţi iudei plecau de la ei şi credeau în Isus.
- 12. A doua zi, o gloată mare care venise la praznic, cum a auzit că vine Isus în Ierusalim,
- 13. a luat ramuri de finic şi I-a ieşit în întâmpinare, strigând: "Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!"
- 14. Isus a găsit un măgăruş şi a încălecat pe el, după cum este scris:
- 15. "Nu te teme, fiica Sionului; iată că Împăratul tău vine călare pe mânzul unei măgăriţe."
- 16. Ucenicii Lui n-au înţeles aceste lucruri de la început; dar, după ce a fost proslăvit Isus, şi-au adus aminte că aceste lucruri erau scrise despre El şi că ei le împliniseră cu privire la El.
- 17. Toţi cei ce fuseseră împreună cu Isus, când chemase pe Lazăr din mormânt şi-l înviase din morţi, mărturiseau despre El.
- 18. Şi norodul I-a ieşit în întâmpinare, pentru că aflase că făcuse semnul acesta.
- 19. Fariseii au zis deci între ei: "Vedeţi că nu câştigaţi nimic: iată că lumea se duce după El!"
- 20. Nişte greci, dintre cei ce se suiseră să se închine la praznic,
- 21. s-au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileii, l-au rugat şi au zis: "Domnule, am vrea să vedem pe Isus."
- 22. Filip s-a dus şi a spus lui Andrei; apoi Andrei şi Filip au spus lui Isus.
- 23. Drept răspuns, Isus le-a zis: "A sosit ceasul să fie proslăvit Fiul omului.
- 24. Adevărat, adevărat vă spun că dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce mult rod.
- 25. Cine îşi iubeşte viaţa o va pierde; şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta o va păstra pentru viaţa veşnică.
- 26. Dacă Îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze; şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă Îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti.
- 27. Acum sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice?… Tată, izbăveşte-Mă din ceasul acesta?… Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta!
- 28. Tată, proslăveşte Numele Tău!" Şi din cer s-a auzit un glas care zicea: "L-am proslăvit şi-L voi mai proslăvi!"
- 29. Norodul care stătea acolo şi care auzise glasul a zis că a fost un tunet. Alţii ziceau: "Un înger a vorbit cu El!"
- 30. Isus a răspuns: "Nu pentru Mine s-a auzit glasul acesta, ci pentru voi.
- 31. Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară.
- 32. Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii." -
- 33. Vorbind astfel, arăta cu ce moarte avea să moară. -
- 34. Norodul I-a răspuns: "Noi am auzit din Lege că Hristosul rămâne în veac; cum, dar, zici Tu că "Fiul omului trebuie să fie înălţat"? Cine este acest Fiu al omului?"
- 35. Isus le-a zis: "Lumina mai este puţină vreme în mijlocul vostru. Umblaţi ca unii care aveţi lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul; cine umblă în întuneric nu ştie unde merge.
- 36. Câtă vreme aveţi Lumina printre voi, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai luminii." Isus le-a spus aceste lucruri, apoi a plecat şi S-a ascuns de ei.
- 37. Măcar că făcuse atâtea semne înaintea lor, tot nu credeau în El,
- 38. ca să se împlinească vorba pe care o spusese prorocul Isaia: "Doamne, cine a dat crezare propovăduirii noastre? Şi cui a fost descoperită puterea braţului Domnului?"
- 39. De aceea nu puteau crede, pentru că Isaia a mai zis:
- 40. "Le-a orbit ochii şi le-a împietrit inima, ca să nu vadă cu ochii, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec."
- 41. Isaia a spus aceste lucruri când a văzut slava Lui şi a vorbit despre El.
- 42. Totuşi, chiar dintre fruntaşi, mulţi au crezut în El; dar, de frica fariseilor, nu-L mărturiseau pe faţă, ca să nu fie daţi afară din sinagogă.
- 43. Căci au iubit mai mult slava oamenilor decât slava lui Dumnezeu.
- 44. Iar Isus a strigat: "Cine crede în Mine nu crede în Mine, ci în Cel ce M-a trimis pe Mine.
- 45. Şi cine Mă vede pe Mine vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine.
- 46. Eu am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric.
- 47. Dacă aude cineva cuvintele Mele, şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec; căci Eu n-am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea.
- 48. Pe cine Mă nesocoteşte şi nu primeşte cuvintele Mele, are cine-l osândi: Cuvântul pe care l-am vestit Eu, acela îl va osândi în ziua de apoi.
- 49. Căci Eu n-am vorbit de la Mine însumi, ci Tatăl, care M-a trimis, El însuşi Mi-a poruncit ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc.
- 50. Şi ştiu că porunca Lui este viaţa veşnică. De aceea lucrurile pe care le spun, le spun aşa cum Mi le-a spus Tatăl."