Ioan 1
- 1. La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.
- 2. El era la început cu Dumnezeu.
- 3. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.
- 4. În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor.
- 5. Lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-a biruit-o.
- 6. A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan.
- 7. El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toţi să creadă prin el.
- 8. Nu era el Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină.
- 9. Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume.
- 10. El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut.
- 11. A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit.
- 12. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;
- 13. născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.
- 14. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl. -
- 15. Ioan a mărturisit despre El, când a strigat: "El este Acela despre care ziceam eu: "Cel ce vine după mine este înaintea mea, pentru că era înainte de mine". -
- 16. Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui şi har după har;
- 17. căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos.
- 18. Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut."
- 19. Iată mărturisirea făcută de Ioan, când iudeii au trimis din Ierusalim pe nişte preoţi şi leviţi să-l întrebe: "Tu cine eşti?"
- 20. El a mărturisit şi n-a tăgăduit: a mărturisit că nu este el Hristosul.
- 21. Şi ei l-au întrebat: "Dar cine eşti? Eşti Ilie?" Şi el a zis: "Nu sunt!" "Eşti prorocul?" Şi el a răspuns: "Nu!"
- 22. Atunci i-au zis: "Dar cine eşti? Ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce zici tu despre tine însuţi?"
- 23. "Eu", a zis el, "sunt glasul celui ce strigă în pustiu: "Neteziţi calea Domnului!", cum a zis prorocul Isaia."
- 24. Trimişii erau din partea fariseilor.
- 25. Ei i-au mai pus următoarea întrebare: "Atunci de ce botezi dacă nu eşti Hristosul, nici Ilie, nici prorocul?"
- 26. Drept răspuns, Ioan le-a zis: "Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru stă Unul pe care voi nu-L cunoaşteţi.
- 27. El este Acela care vine după mine - şi care este înaintea mea - eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei Lui."
- 28. Aceste lucruri s-au petrecut în Betabara, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.
- 29. A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: "Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!
- 30. El este Acela despre care ziceam: "După mine vine un Om care este înaintea mea, căci era înainte de mine.
- 31. Eu nu-L cunoşteam, dar tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă: ca El să fie făcut cunoscut lui Israel."
- 32. Ioan a făcut următoarea mărturisire: "Am văzut Duhul coborându-Se din cer ca un porumbel şi oprindu-Se peste El.
- 33. Eu nu-L cunoşteam; dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă mi-a zis: "Acela peste care vei vedea Duhul coborându-Se şi oprindu-Se este Cel ce botează cu Duhul Sfânt."
- 34. Şi eu am văzut lucrul acesta şi am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu."
- 35. A doua zi, Ioan stătea iarăşi cu doi din ucenicii lui.
- 36. Şi, pe când privea pe Isus umblând, a zis: "Iată Mielul lui Dumnezeu!"
- 37. Cei doi ucenici l-au auzit rostind aceste vorbe şi au mers după Isus.
- 38. Isus S-a întors; şi, când i-a văzut că merg după El, le-a zis: "Ce căutaţi?" Ei I-au răspuns: "Rabi (care tălmăcit înseamnă Învăţătorule), unde locuieşti?"
- 39. "Veniţi de vedeţi", le-a zis El. S-au dus şi au văzut unde locuia; şi în ziua aceea au rămas la El. Era cam pe la ceasul al zecelea.
- 40. Unul din cei doi, care auziseră cuvintele lui Ioan şi merseseră după Isus, era Andrei, fratele lui Simon Petru.
- 41. El, cel dintâi, a găsit pe fratele său Simon şi i-a zis: "Noi am găsit pe Mesia" (care tălmăcit înseamnă Hristos).
- 42. Şi l-a adus la Isus. Isus l-a privit şi i-a zis: "Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema Chifa" (care tălmăcit înseamnă Petru).
- 43. A doua zi Isus a vrut să Se ducă în Galileea şi a găsit pe Filip. Şi i-a zis: "Vino după Mine."
- 44. Filip era din Betsaida, cetatea lui Andrei şi a lui Petru.
- 45. Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: "Noi am găsit pe Acela despre care a scris Moise în Lege şi Prorocii: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif."
- 46. Natanael i-a zis: "Poate ieşi ceva bun din Nazaret?" "Vino şi vezi!", i-a răspuns Filip.
- 47. Isus a văzut pe Natanael venind la El şi a zis despre el: "Iată cu adevărat un israelit în care nu este vicleşug."
- 48. "De unde mă cunoşti?", I-a zis Natanael. Drept răspuns, Isus i-a zis: "Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin."
- 49. Natanael I-a răspuns: "Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel!"
- 50. Drept răspuns, Isus i-a zis: "Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Lucruri mai mari decât acestea vei vedea."
- 51. Apoi i-a zis: "Adevărat, adevărat vă spun că, de acum încolo, veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul omului."