Faptele Apostolilor 1
- 1. Teofile, în cea dintâi carte a mea am vorbit despre tot ce a început Isus să facă şi să înveţe pe oameni,
- 2. de la început până în ziua în care S-a înălţat la cer, după ce, prin Duhul Sfânt, dăduse poruncile Sale apostolilor pe care-i alesese.
- 3. După patima Lui, li S-a înfăţişat viu, prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori, timp de patruzeci de zile, şi vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu.
- 4. Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui, "pe care", le-a zis El, "aţi auzit-o de la Mine.
- 5. Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt."
- 6. Deci apostolii, pe când erau strânşi laolaltă, L-au întrebat: "Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?"
- 7. El le-a răspuns: "Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa.
- 8. Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului."
- 9. După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii lor.
- 10. Şi, cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb
- 11. şi au zis: "Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer."
- 12. Atunci ei s-au întors în Ierusalim din muntele numit al Măslinilor, care este lângă Ierusalim, departe cât un drum în ziua Sabatului.
- 13. Când au ajuns acasă, s-au suit în odaia de sus, unde stăteau de obicei. Erau: Petru, Iacov, Ioan, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov, fiul lui Alfeu, Simon Zelotul şi Iuda, fiul lui Iacov.
- 14. Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri, împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii Lui.
- 15. În zilele acelea, Petru s-a sculat în mijlocul fraţilor - numărul celor adunaţi laolaltă era de aproape o sută douăzeci - şi a zis:
- 16. "Fraţilor, trebuia să se împlinească Scriptura spusă de Duhul Sfânt mai înainte, prin gura lui David, despre Iuda, care a fost călăuza celor ce au prins pe Isus.
- 17. El era din numărul nostru şi era părtaş al aceleiaşi slujbe.
- 18. Omul acesta a dobândit un ogor cu plata nelegiuirii lui, a căzut cu capul în jos, a plesnit în două prin mijloc şi i s-au vărsat toate măruntaiele."
- 19. Lucrul acesta a ajuns aşa de cunoscut de toţi locuitorii din Ierusalim, încât ogorul acela a fost numit în limba lor: "Acheldama", adică: "Ogorul sângelui." -
- 20. În adevăr, în cartea Psalmilor este scris: "Locuinţa lui să rămână pustie, şi nimeni să nu locuiască în ea!" şi: "Slujba lui s-o ia altul!"
- 21. Trebuie deci ca, dintre cei ce ne-au însoţit în toată vremea în care a trăit Domnul Isus între noi,
- 22. cu începere de la botezul lui Ioan până în ziua când S-a înălţat El de la noi, să fie rânduit unul care să ne însoţească drept martor al învierii Lui.
- 23. Ei au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, zis şi Iust, şi pe Matia.
- 24. Apoi au făcut următoarea rugăciune: "Doamne, Tu care cunoşti inimile tuturor oamenilor, arată-ne pe care din aceşti doi l-ai ales
- 25. ca să ia loc în slujba şi apostolia aceasta, din care a căzut Iuda ca să meargă la locul lui."
- 26. Au tras la sorţi, şi sorţul a căzut pe Matia, care a fost numărat împreună cu cei unsprezece apostoli.