Exodul (Esirea) 5
- 1. Moise şi Aaron s-au dus apoi la faraon şi i-au zis: "Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: "Lasă pe poporul Meu să plece ca să prăznuiască în pustiu un praznic în cinstea Mea."
- 2. Faraon a răspuns: "Cine este Domnul ca să ascult de glasul Lui şi să las pe Israel să plece? Eu nu cunosc pe Domnul şi nu voi lăsa pe Israel să plece."
- 3. Ei au zis: "Ni S-a arătat Dumnezeul evreilor. Dă-ne voie să facem un drum de trei zile în pustiu ca să aducem jertfe Domnului, pentru ca să nu ne bată cu ciumă sau cu sabie."
- 4. Şi împăratul Egiptului le-a zis: "Moise şi Aaron, pentru ce abateţi poporul de la lucrul lui? Plecaţi la lucrările voastre."
- 5. Faraon a zis: "Iată că poporul acesta s-a înmulţit acum în ţară, şi voi mai voiţi să-l faceţi să-şi înceteze lucrările?"
- 6. Şi chiar în ziua aceea, faraon a dat următoarea poruncă isprăvniceilor norodului şi logofeţilor:
- 7. "Să nu mai daţi poporului paie, ca mai înainte, pentru facerea cărămizilor; ci să se ducă singuri să strângă paie.
- 8. Totuşi să le cereţi acelaşi număr de cărămizi, pe care le făceau mai înainte; să nu le scădeţi nimic din ele, căci sunt nişte leneşi; de aceea strigă mereu: "Haidem să aducem jertfe Dumnezeului nostru."
- 9. Să se dea mult de lucru oamenilor acestora, ca să aibă de lucru şi să nu mai umble după năluci."
- 10. Isprăvniceii poporului şi logofeţii au venit şi au spus poporului: "Aşa vorbeşte faraon: "Nu vă mai dau paie;
- 11. duceţi-vă singuri de vă luaţi paie de unde veţi găsi; dar nu vi se scade nimic din lucrul vostru."
- 12. Poporul s-a răspândit în toată ţara Egiptului ca să strângă mirişte în loc de paie.
- 13. Isprăvniceii îi sileau, zicând: "Isprăviţi-vă lucrul, zi de zi, ca şi atunci când erau paie!"
- 14. Au bătut chiar pe logofeţii copiilor lui Israel, puşi peste ei de isprăvniceii lui faraon. "Pentru ce", li se zicea, "n-aţi isprăvit ieri şi azi, ca mai înainte, numărul de cărămizi care vă fusese hotărât?"
- 15. Logofeţii copiilor lui Israel s-au dus să se plângă la faraon şi i-au zis: "Pentru ce te porţi aşa cu robii tăi?
- 16. Robilor tăi nu li se mai dau paie ca mai înainte, şi totuşi ni se spune: "Faceţi cărămizi!" Ba încă, robii tăi sunt şi bătuţi, ca şi când poporul tău ar fi vinovat."
- 17. Faraon a răspuns: "Sunteţi nişte leneşi şi nişte trântori! De aceea ziceţi: "Haidem să aducem jertfe Domnului!"
- 18. Acum, duceţi-vă îndată de lucraţi; nu vi se vor da paie, şi veţi face acelaşi număr de cărămizi."
- 19. Logofeţii copiilor lui Israel au văzut în ce stare nenorocită erau, când li se zicea: "Nu vi se scade nimic din numărul de cărămizi; ci în fiecare zi să faceţi lucrul cuvenit unei zile."
- 20. Când au ieşit de la faraon, au întâlnit pe Moise şi pe Aaron, care îi aşteptau.
- 21. Şi le-au zis: "Să vă vadă Domnul şi să judece! Voi ne-aţi făcut urâţi lui faraon şi slujitorilor lui; ba încă le-aţi dat sabia în mână ca să ne omoare."
- 22. Moise s-a întors la Domnul şi a zis: "Doamne, pentru ce ai făcut un astfel de rău poporului acestuia? Pentru ce m-ai trimis?
- 23. De când m-am dus la faraon ca să-i vorbesc în Numele Tău, el face şi mai rău poporului acestuia; şi n-ai izbăvit pe poporul Tău."