Deuteronomul (A doua lege) 24
- 1. Când cineva îşi va lua o nevastă şi se va însura cu ea şi s-ar întâmpla ca ea să nu mai aibă trecere înaintea lui, pentru că a descoperit ceva ruşinos în ea, să-i scrie o carte de despărţire, şi, după ce-i va da-o în mână, să-i dea drumul din casa lui.
- 2. Ea să iasă de la el, să plece şi va putea să se mărite după un alt bărbat.
- 3. Dacă şi acesta din urmă începe s-o urască, îi scrie o carte de despărţire şi, după ce i-o dă în mână, îi dă drumul din casa lui; sau, dacă acest bărbat din urmă, care a luat-o de nevastă, moare,
- 4. atunci bărbatul dintâi, care îi dăduse drumul, nu va putea s-o ia iarăşi de nevastă, după ce s-a pângărit ea, căci lucrul acesta este o urâciune înaintea Domnului, şi să nu faci vinovată de păcat ţara pe care ţi-o dă de moştenire Domnul Dumnezeul tău.
- 5. Când un om va fi însurat de curând, să nu se ducă la oaste şi să nu se pună nicio sarcină peste el; să fie scutit, din pricina familiei, timp de un an, şi să înveselească astfel pe nevasta pe care şi-a luat-o.
- 6. Să nu iei zălog cele două pietre de râşniţă, nici chiar piatra de râşniţă de deasupra; căci ar însemna că iei zălog însăşi viaţa cuiva.
- 7. Dacă se va găsi cineva care să fi furat pe vreunul din fraţii lui, pe vreunul din copiii lui Israel, şi să-l fi făcut rob sau să-l fi vândut, hoţul acela să fie pedepsit cu moartea. Să cureţi astfel răul din mijlocul tău.
- 8. Ia seama bine şi păzeşte-te de rana leprei; şi să faceţi tot ce vă vor învăţa preoţii dintre leviţi, să aveţi grijă să lucraţi după poruncile pe care li le-am dat.
- 9. Adu-ţi aminte ce a făcut Domnul Dumnezeul tău Mariei, pe drum, la ieşirea voastră din Egipt.
- 10. Dacă ai vreo datorie la aproapele tău, să nu intri în casa lui ca să-i iei lucrul pus zălog;
- 11. ci să stai afară, şi cel pe care l-ai împrumutat să-ţi aducă afară lucrul pus zălog.
- 12. Dacă omul acela este sărac, să nu te culci cu lucrul luat zălog de la el la tine;
- 13. să i-l dai înapoi la apusul soarelui, ca să se culce în haina lui şi să te binecuvânteze; şi lucrul acesta ţi se va socoti ca un lucru bun înaintea Domnului Dumnezeului tău.
- 14. Să nu nedreptăţeşti pe simbriaşul sărac şi nevoiaş, fie că este unul din fraţii tăi, fie că este unul din străinii care locuiesc în ţara ta, în cetăţile tale.
- 15. Să-i dai plata pentru ziua lui înainte de apusul soarelui; căci e sărac şi o doreşte mult. Altfel, ar striga către Domnul împotriva ta, şi te-ai face vinovat de un păcat.
- 16. Să nu omori pe părinţi pentru copii şi să nu omori pe copii pentru părinţi; fiecare să fie omorât pentru păcatul lui.
- 17. Să nu te atingi de dreptul străinului şi al orfanului, şi să nu iei zălog haina văduvei.
- 18. Să-ţi aduci aminte că ai fost rob în Egipt şi că Domnul Dumnezeul tău te-a răscumpărat de acolo; de aceea îţi dau aceste porunci ca să le împlineşti.
- 19. Când îţi vei secera ogorul şi vei uita un snop pe câmp, să nu te întorci să-l iei: să fie al străinului, al orfanului şi al văduvei, pentru ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze în tot lucrul mâinilor tale.
- 20. Când îţi vei scutura măslinii, să nu culegi a doua oară roadele rămase pe ramuri: ele să fie ale străinului, ale orfanului şi ale văduvei.
- 21. Când îţi vei culege via, să nu culegi a doua oară ciorchinii care rămân pe urma ta: ei să fie ale străinului, ai orfanului şi ai văduvei.
- 22. Adu-ţi aminte că ai fost rob în ţara Egiptului; de aceea îţi dau poruncile acestea, ca să le împlineşti.