Daniel 10
- 1. În anul al treilea al lui Cirus, împăratul Persiei, s-a descoperit un cuvânt lui Daniel, numit Beltşaţar. Cuvântul acesta, care este adevărat, vesteşte o mare nenorocire. El a fost cu luare aminte la cuvântul acesta şi a priceput vedenia.
- 2. "În vremea aceea, eu, Daniel, trei săptămâni am fost în jale.
- 3. N-am mâncat deloc bucate alese, nu mi-a intrat în gură nici carne, nici vin şi nici nu m-am uns deloc, până s-au împlinit cele trei săptămâni.
- 4. În a douăzeci şi patra zi a lunii întâi, eram pe malul râului celui mare, care este Hidechel (Tigru).
- 5. Am ridicat ochii, m-am uitat şi iată că acolo stătea un om îmbrăcat în haine de in şi încins la mijloc cu un brâu de aur din Ufaz.
- 6. Trupul lui era ca o piatră de crisolit, faţa îi strălucea ca fulgerul şi ochii îi erau nişte flăcări ca de foc; dar braţele şi picioarele semănau cu nişte aramă lustruită, şi glasul lui tuna ca vuietul unei mari mulţimi.
- 7. Eu, Daniel, am văzut singur vedenia; dar oamenii care erau cu mine n-au văzut-o; totuşi au fost apucaţi de o mare spaimă şi au luat-o la fugă ca să se ascundă!
- 8. Eu am rămas singur şi am văzut această mare vedenie. Puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a schimbat, faţa mi s-a sluţit şi am pierdut orice vlagă.
- 9. Am auzit glasul cuvintelor lui; şi pe când auzeam glasul cuvintelor lui, am căzut leşinat cu faţa la pământ.
- 10. Şi iată că o mână m-a atins şi m-a aşezat tremurând pe genunchii şi mâinile mele.
- 11. Apoi mi-a zis: "Daniele, om preaiubit şi scump, fii cu luare aminte la cuvintele pe care ţi le voi spune acum şi stai în picioare în locul unde eşti; căci acum sunt trimis la tine!" După ce mi-a vorbit astfel, am stat în picioare tremurând.
- 12. El mi-a zis: "Daniele, nu te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintâi zi când ţi-ai pus inima ca să înţelegi şi să te smereşti înaintea Dumnezeului tău, şi tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum!
- 13. Dar căpetenia împărăţiei Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci şi una de zile; însă iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi-a venit în ajutor şi am ieşit biruitor acolo, lângă împăraţii Persiei.
- 14. Acum vin să-ţi fac cunoscut ce are să se întâmple poporului tău în vremurile de apoi, căci vedenia este cu privire tot la acele vremuri îndepărtate."
- 15. Pe când îmi spunea el aceste lucruri, eu mi-am plecat ochii în pământ şi am tăcut.
- 16. Şi iată că cineva care avea înfăţişarea copiilor oamenilor s-a atins de buzele mele. Eu am deschis gura, am vorbit şi am zis celui ce stătea înaintea mea: "Domnul meu, vedenia aceasta m-a umplut de groază şi am pierdut orice putere!
- 17. Cum ar putea robul domnului meu să vorbească domnului meu? Acum puterile m-au părăsit şi nu mai am nici suflare!"
- 18. Atunci cel ce avea înfăţişarea unui om m-a atins din nou şi m-a întărit.
- 19. Apoi mi-a zis: "Nu te teme de nimic, om preaiubit! Pace ţie! Fii tare şi cu inimă!" Şi pe când îmi vorbea el, am prins iar puteri şi am zis: "Vorbeşte, domnul meu, căci m-ai întărit."
- 20. El mi-a zis: "Ştii pentru ce am venit la tine? Acum mă întorc să mă lupt împotriva căpeteniei Persiei; şi când voi pleca, iată că va veni căpetenia Greciei!
- 21. Dar vreau să-ţi fac cunoscut ce este scris în cartea adevărului. Nimeni nu mă ajută împotriva acestora, afară de voievodul vostru Mihail."