1 Corinteni 8
- 1. În ce priveşte lucrurile jertfite idolilor, ştim că toţi avem cunoştinţă. Dar cunoştinţa îngâmfă pe când dragostea zideşte.
- 2. Dacă crede cineva că ştie ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască.
- 3. Dar dacă iubeşte cineva pe Dumnezeu, este cunoscut de Dumnezeu.
- 4. Deci, cât despre mâncarea lucrurilor jertfite idolilor, ştim că în lume un idol este totuna cu nimic şi că nu este decât un singur Dumnezeu.
- 5. Căci chiar dacă ar fi aşa numiţi "dumnezei" fie în cer, fie pe pământ (cum şi sunt în adevăr mulţi "dumnezei" şi mulţi "domni"),
- 6. totuşi pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi, şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile, şi prin El şi noi.
- 7. Dar nu toţi au cunoştinţa aceasta. Ci unii, fiind obişnuiţi până acum cu idolul, mănâncă un lucru ca fiind jertfit unui idol; şi cugetul lor, care este slab, este întinat.
- 8. Dar nu carnea ne face pe noi plăcuţi lui Dumnezeu: nu câştigăm nimic dacă mâncăm din ea şi nu pierdem nimic dacă nu mâncăm.
- 9. Luaţi seama însă ca nu cumva această slobozenie a voastră să ajungă o piatră de poticnire pentru cei slabi.
- 10. Căci dacă te vede cineva pe tine, care ai cunoştinţă, că şezi la masă într-un templu de idoli, cugetul lui, care este slab, nu-l va împinge pe el să mănânce din lucrurile jertfite idolilor?
- 11. Şi astfel, el, care este slab, va pieri din pricina acestei cunoştinţe a ta: el, fratele pentru care a murit Hristos!
- 12. Dacă păcătuiţi astfel împotriva fraţilor şi le răniţi cugetul lor slab, păcătuiţi împotriva lui Hristos.
- 13. De aceea, dacă o mâncare face pe fratele meu să păcătuiască, nu voi mânca niciodată carne, ca să nu fac pe fratele meu să păcătuiască.