1 Corinteni 15
- 1. Vă fac cunoscut, fraţilor, Evanghelia pe care v-am propovăduit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas
- 2. şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o; altfel, degeaba aţi crezut.
- 3. V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi;
- 4. că a fost îngropat, şi a înviat a treia zi, după Scripturi;
- 5. şi că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece.
- 6. După aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi sunt încă în viaţă, iar unii au adormit.
- 7. În urmă S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor.
- 8. După ei toţi, ca unei stârpituri, mi S-a arătat şi mie.
- 9. Căci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sunt vrednic să port numele de apostol, fiindcă am prigonit Biserica lui Dumnezeu.
- 10. Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic; ba încă am lucrat mai mult decât toţi: totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este în mine.
- 11. Astfel, dar, ori eu, ori ei, noi aşa propovăduim, şi voi aşa aţi crezut.
- 12. Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi că nu este o înviere a morţilor?
- 13. Dacă nu este o înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat.
- 14. Şi, dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică, şi zadarnică este şi credinţa voastră.
- 15. Ba încă noi suntem descoperiţi şi ca martori mincinoşi ai lui Dumnezeu; fiindcă am mărturisit despre Dumnezeu că El a înviat pe Hristos, când nu L-a înviat, dacă este adevărat că morţii nu învie.
- 16. Căci, dacă nu învie morţii, nici Hristos n-a înviat.
- 17. Şi, dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre,
- 18. şi prin urmare, şi cei ce au adormit în Hristos sunt pierduţi.
- 19. Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii!
- 20. Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi.
- 21. Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor.
- 22. Şi, după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos;
- 23. dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos.
- 24. În urmă, va veni sfârşitul, când El va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere.
- 25. Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale.
- 26. Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea.
- 27. Dumnezeu, în adevăr, "a pus totul sub picioarele Lui". Dar când zice că totul I-a fost supus, se înţelege că afară de Cel ce I-a supus totul.
- 28. Şi când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi.
- 29. Altfel, ce ar face cei ce se botează pentru cei morţi? Dacă nu învie morţii nicidecum, de ce se mai botează ei pentru cei morţi?
- 30. Şi de ce suntem noi în primejdie în orice clipă?
- 31. În fiecare zi eu sunt în primejdie de moarte; atât este de adevărat lucrul acesta, fraţilor, cât este de adevărat că am de ce să mă laud cu voi în Hristos Isus, Domnul nostru.
- 32. Dacă, vorbind în felul oamenilor, m-am luptat cu fiarele în Efes, care-mi este folosul? Dacă nu învie morţii, atunci "să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri".
- 33. Nu vă înşelaţi: "Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune".
- 34. Veniţi-vă în fire, cum se cuvine, şi nu păcătuiţi! Căci sunt între voi unii care nu cunosc pe Dumnezeu: spre ruşinea voastră o spun.
- 35. Dar va zice cineva: "Cum învie morţii? Şi cu ce trup se vor întoarce?"
- 36. Nebun ce eşti! Ce semeni tu nu învie, dacă nu moare mai întâi.
- 37. Şi când semeni, semeni nu trupul care va fi, ci doar un grăunte, cum se întâmplă: fie de grâu, fie de altă sămânţă.
- 38. Apoi Dumnezeu îi dă un trup, după cum voieşte; şi fiecărei seminţe îi dă un trup al ei.
- 39. Nu orice trup este la fel; ci altul este trupul oamenilor, altul este trupul dobitoacelor, altul este trupul păsărilor, altul al peştilor.
- 40. Tot aşa, sunt trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar alta este strălucirea trupurilor cereşti, şi alta a trupurilor pământeşti.
- 41. Alta este strălucirea soarelui, alta strălucirea lunii, şi alta este strălucirea stelelor; chiar o stea se deosebeşte în strălucire de altă stea.
- 42. Aşa este şi învierea morţilor. Trupul este semănat în putrezire, şi învie în neputrezire;
- 43. este semănat în ocară, şi învie în slavă; este semănat în neputinţă, şi învie în putere.
- 44. Este semănat trup firesc, şi învie trup duhovnicesc. Dacă este un trup firesc, este şi un trup duhovnicesc.
- 45. De aceea este scris: "Omul dintâi, Adam, a fost făcut un suflet viu." Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă.
- 46. Dar întâi vine nu ce este duhovnicesc, ci ce este firesc; ce este duhovnicesc vine pe urmă.
- 47. Omul dintâi este din pământ, pământesc; Omul al doilea este din cer.
- 48. Cum este cel pământesc, aşa sunt şi cei pământeşti; cum este Cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti.
- 49. Şi, după cum am purtat chipul celui pământesc, tot aşa vom purta şi chipul Celui ceresc.
- 50. Ce spun eu, fraţilor, este că nu poate carnea şi sângele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu; şi că putrezirea nu poate moşteni neputrezirea.
- 51. Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi,
- 52. într-o clipă, într-o clipită din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi.
- 53. Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.
- 54. Când trupul acesta, supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire, şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: "Moartea a fost înghiţită de biruinţă.
- 55. Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?"
- 56. Boldul morţii este păcatul; şi puterea păcatului este Legea.
- 57. Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!
- 58. De aceea, preaiubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică.