Biblia Online in Limba Romana
eBible.ro

eBible.ro - Biblia Online in Limba Romana

Capitolul precedent

Numerii 36

1. Atunci au venit capeteniile familiilor din semintia fiilor lui Galaad, fiul lui Machir, fiul lui Manase, din semintia fiilor lui Iosif, si au grait inaintea lui Moise si inaintea lui Eleazar preotul si inaintea capeteniilor urmasilor fiilor lui Israel si au zis:

2. "Domnul a poruncit stapanului nostru sa dea pamant de mostenire fiilor lui Israel prin sorti, si stapanului nostru i s-a poruncit de la Domnul sa dea partea lui Salfaad, fratele nostru, fiicelor lui.

3. Daca insa acestea vor fi sotii ale fiilor unei alte semintii a fiilor lui Israel, atunci partea lor se va lua din mosia parintilor nostri si se va adauga la mosia acelei semintii, in care ele vor fi sotii, si asa se va lua din mosia noastra ce ni s-a cuvenit prin sorti.

4. Si chiar cand va fi jubileu la fiii lui Israel, atunci partea lor se va adauga la mosia acelei semintii, in care ele vor fi sotii, si partea lor se va sterge din mosia semintiei parintilor nostri".

5. Deci a dat Moise porunca fiilor lui Israel, dupa cuvantul Domnului, zicand:

6. "Adevarat graieste semintia fiilor lui Iosif. Iata ce porunceste Domnul pentru fiicele lui Salfaad: Ele pot sa fie sotii ale acelora care vor placea ochilor lor, numai sa fie sotii in neamul semintiei tatalui lor,

7. Pentru ca partea fiilor lui Israel sa nu treaca de la o semintie la alta; ca fiecare din fiii lui Israel trebuie sa fie legat de mosia semintiei parintilor sai.

8. Si orice fata care stapaneste o parte de mostenite in una din semintiile fiilor lui Israel sa fie sotia cuiva din neamul semintiei tatalui sau, ca fiii lui Israel sa mosteneasca fiecare partea parintilor sai,

9. Si sa nu treaca partea de la o semintie la alta semintie, ca fiecare din semintiile fiilor lui Israel trebuie sa fie legata de mosia sa".

10. Cum a poruncit Domnul lui Moise, asa au facut fiicele lui Salfaad.

11. Si fiicele lui Salfaad: Mahla, Tirta, Hogla, Milca si Noa s-au maritat dupa fiii unchiului lor.

12. In semintia fiilor lui Manase, fiul lui Iosif, au fost ele sotii, si a ramas mosia lor neamului tatalui lor.

13. Acestea sunt poruncile si asezamintele pe care le-a dat Domnul fiilor lui Israel, prin Moise, in sesurile Moabului, la Iordan, in fata Ierihonului.

Capitolul precedent
pixel
***