Sfanta Evanghelie dupa Ioan 7
- 1. Si dupa aceea mergea Iisus prin Galileea, caci nu voia sa mearga prin Iudeea, deoarece iudeii cautau sa-L ucida.
- 2. Si era aproape sarbatoarea iudaica a corturilor.
- 3. Au zis deci catre El fratii Lui: Pleaca de aici si du-Te in Iudeea, pentru ca si ucenicii Tai sa vada lucrurile pe care Tu le faci.
- 4. Caci nimeni nu lucreaza ceva in ascuns, ci cauta sa se faca cunoscut. Daca faci acestea, arata-Te pe Tine lumii.
- 5. Pentru ca nici fratii Lui nu credeau in El.
- 6. Deci le-a zis Iisus: Vremea Mea inca n-a sosit; dar vremea voastra totdeauna este gata.
- 7. Pe voi lumea nu poate sa va urasca, dar pe Mine Ma uraste, pentru ca Eu marturisesc despre ea ca lucrurile ei sunt rele.
- 8. Voi duceti-va la sarbatoare; Eu nu merg la sarbatoarea aceasta, caci vremea Mea nu s-a implinit inca.
- 9. Acestea spunandu-le, a ramas in Galileea.
- 10. Dar dupa ce fratii Sai s-au dus la sarbatoare, atunci S-a suit si El, dar nu pe fata, ci pe ascuns.
- 11. In timpul sarbatorii iudeii Il cautau si ziceau: Unde este Acela?
- 12. Si cartire multa era despre El in multime; unii ziceau: Este bun; iar altii ziceau: Nu, ci amageste multimea.
- 13. Totusi, de frica iudeilor, nimeni nu vorbea despre El pe fata.
- 14. Iar la jumatatea praznicului Iisus S-a suit in templu si invata.
- 15. Si iudeii se mirau zicand: Cum stie Acesta carte fara sa fi invatat?
- 16. Deci le-a raspuns Iisus si a zis: Invatatura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis.
- 17. De vrea cineva sa faca voia Lui, va cunoaste despre invatatura aceasta daca este de la Dumnezeu sau daca Eu vorbesc de la Mine Insumi.
- 18. Cel care vorbeste de la sine isi cauta slava sa; iar cel care cauta slava celui ce l-a trimis pe el, acela este adevarat si nedreptate nu este in el.
- 19. Oare nu Moise v-a dat Legea? Si nimeni dintre voi nu tine Legea. De ce cautati sa Ma ucideti?
- 20. Si multimea a raspuns: Ai demon. Cine cauta sa te ucida?
- 21. Iisus a raspuns si le-a zis: Un lucru am facut si toti va mirati.
- 22. De aceea Moise v-a dat taierea imprejur, nu ca este de la Moise, ci de la parinti, si sambata taiati imprejur pe om.
- 23. Daca omul primeste taierea imprejur sambata, ca sa nu se strice Legea lui Moise, va maniati pe Mine ca am facut sambata un om intreg sanatos?
- 24. Nu judecati dupa infatisare, ci judecati judecata dreapta.
- 25. Deci ziceau unii dintre ierusalimiteni: Nu este, oare, Acesta pe care-L cautau sa-L ucida?
- 26. Si iata ca vorbeste pe fata si ei nu-I zic nimic. Nu cumva capeteniile au cunoscut cu adevarat ca Acesta e Hristos?
- 27. Dar pe Acesta Il stim de unde este. Insa Hristosul, cand va veni, nimeni nu stie de unde este.
- 28. Deci a strigat Iisus in templu, invatand si zicand: Si pe Mine Ma stiti si stiti de unde sunt; si Eu n-am venit de la Mine, dar adevarat este Cel ce M-a trimis pe Mine si pe Care voi nu-L stiti.
- 29. Eu Il stiu pe El, caci de la El sunt si El M-a trimis pe Mine.
- 30. Deci cautau sa-L prinda, dar nimeni n-a pus mana pe El, pentru ca nu venise inca ceasul Lui.
- 31. Dar multi din multime au crezut in El si ziceau: Hristosul cand va veni va face El minuni mai multe decat a facut Acesta?
- 32. Au auzit fariseii multimea murmurand acestea despre El si au trimis arhiereii si fariseii slujitori ca sa-L prinda.
- 33. Dar Iisus le-a zis: Putin timp mai sunt cu voi si Ma duc la Cel ce M-a trimis.
- 34. Ma veti cauta si nu Ma veti gasi; si unde sunt Eu, voi nu puteti sa veniti.
- 35. Deci au zis iudeii, intre ei: Unde are sa Se duca Acesta, ca noi sa nu-L gasim? Nu cumva va merge la cei imprastiati printre elini si va invata pe elini?
- 36. Ce inseamna acest cuvant pe care l-a spus: Ma veti cauta si nu Ma veti gasi si unde sunt Eu, voi nu puteti sa veniti?
- 37. Iar in ziua cea din urma - ziua cea mare a sarbatorii - Iisus a stat intre ei si a strigat, zicand: Daca inseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea.
- 38. Cel ce crede in Mine, precum a zis Scriptura: rauri de apa vie vor curge din pantecele lui.
- 39. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau sa-L primeasca acei ce cred in El. Caci inca nu era (dat) Duhul, pentru ca Iisus inca nu fusese preaslavit.
- 40. Deci din multime, auzind cuvintele acestea, ziceau: Cu adevarat, Acesta este Proorocul.
- 41. Iar altii ziceau: Acesta este Hristosul. Iar altii ziceau: Nu cumva din Galileea va sa vina Hristos?
- 42. N-a zis, oare, Scriptura ca Hristos va sa vina din samanta lui David si din Betleem, cetatea lui David?
- 43. Si s-a facut dezbinare in multime pentru El.
- 44. Si unii dintre ei voiau sa-L prinda, dar nimeni n-a pus mainile pe El.
- 45. Deci slugile au venit la arhierei si farisei, si le-au zis aceia: De ce nu L-ati adus?
- 46. Slugile au raspuns: Niciodata n-a vorbit un om asa cum vorbeste Acest Om.
- 47. Si le-au raspuns deci fariseii: Nu cumva ati fost si voi amagiti?
- 48. Nu cumva a crezut in El cineva dintre capetenii sau dintre farisei?
- 49. Dar multimea aceasta, care nu cunoaste Legea, este blestemata!
- 50. A zis catre ei Nicodim, cel ce venise mai inainte la El, noaptea, fiind unul dintre ei:
- 51. Nu cumva Legea noastra judeca pe om, daca nu-l asculta mai intai si nu stie ce a facut?
- 52. Ei au raspuns si i-au zis: Nu cumva si tu esti din Galileea? Cerceteaza si vezi ca din Galileea nu s-a ridicat prooroc.
- 53. Si s-a dus fiecare la casa sa.