Sfanta Evanghelie dupa Ioan 14
- 1. Sa nu se tulbure inima voastra; credeti in Dumnezeu, credeti si in Mine.
- 2. In casa Tatalui Meu multe locasuri sunt. Iar de nu, v-as fi spus. Ma duc sa va gatesc loc.
- 3. Si daca Ma voi duce si va voi gati loc, iarasi voi veni si va voi lua la Mine, ca sa fiti si voi unde sunt Eu.
- 4. Si unde Ma duc Eu, voi stiti si stiti si calea.
- 5. Toma i-a zis: Doamne, nu stim unde Te duci; si cum putem sti calea?
- 6. Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal Meu decat prin Mine.
- 7. Daca M-ati fi cunoscut pe Mine, si pe Tatal Meu L-ati fi cunoscut; dar de acum Il cunoasteti pe El si L-ati si vazut.
- 8. Filip I-a zis: Doamne, arata-ne noua pe Tatal si ne este de ajuns.
- 9. Iisus i-a zis: De atata vreme sunt cu voi si nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a vazut pe Mine a vazut pe Tatal. Cum zici tu: Arata-ne pe Tatal?
- 10. Nu crezi tu ca Eu sunt intru Tatal si Tatal este intru Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la Mine, ci Tatal - Care ramane intru Mine - face lucrarile Lui.
- 11. Credeti Mie ca Eu sunt intru Tatal si Tatal intru Mine, iar de nu, credeti-Ma pentru lucrarile acestea.
- 12. Adevarat, adevarat zic voua: cel ce crede in Mine va face si el lucrarile pe care le fac Eu si mai mari decat acestea va face, pentru ca Eu Ma duc la Tatal.
- 13. Si orice veti cere intru numele Meu, aceea voi face, ca sa fie slavit Tatal intru Fiul.
- 14. Daca veti cere ceva in numele Meu, Eu voi face.
- 15. De Ma iubiti, paziti poruncile Mele.
- 16. Si Eu voi ruga pe Tatal si alt Mangaietor va va da voua ca sa fie cu voi in veac,
- 17. Duhul Adevarului, pe Care lumea nu poate sa-L primeasca, pentru ca nu-L vede, nici nu-L cunoaste; voi Il cunoasteti, ca ramane la voi si in voi va fi!
- 18. Nu va voi lasa orfani: voi veni la voi.
- 19. Inca putin timp si lumea nu Ma va mai vedea; voi insa Ma veti vedea, pentru ca Eu sunt viu si voi veti fi vii.
- 20. In ziua aceea veti cunoaste ca Eu sunt intru Tatal Meu si voi in Mine si Eu in voi.
- 21. Cel ce are poruncile Mele si le pazeste, acela este care Ma iubeste; iar cel ce Ma iubeste pe Mine va fi iubit de Tatal Meu si-l voi iubi si Eu si Ma voi arata lui.
- 22. I-a zis Iuda, nu Iscarioteanul: Doamne, ce este ca ai sa Te arati noua, si nu lumii?
- 23. Iisus a raspuns si i-a zis: Daca Ma iubeste cineva, va pazi cuvantul Meu, si Tatal Meu il va iubi, si vom veni la el si vom face locas la el.
- 24. Cel ce nu Ma iubeste nu pazeste cuvintele Mele. Dar cuvantul pe care il auziti nu este al Meu, ci al Tatalui care M-a trimis.
- 25. Acestea vi le-am spus, fiind cu voi;
- 26. Dar Mangaietorul, Duhul Sfant, pe Care-L va trimite Tatal, in numele Meu, Acela va va invata toate si va va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu.
- 27. Pace va las voua, pacea Mea o dau voua, nu precum da lumea va dau Eu. Sa nu se tulbure inima voastra, nici sa se infricoseze.
- 28. Ati auzit ca v-am spus: Ma duc si voi veni la voi. De M-ati iubi v-ati bucura ca Ma duc la Tatal, pentru ca Tatal este mai mare decat Mine.
- 29. Si acum v-am spus acestea inainte de a se intampla, ca sa credeti cand se vor intampla.
- 30. Nu voi mai vorbi multe cu voi, caci vine stapanitorul acestei lumi si el nu are nimic in Mine;
- 31. Dar ca sa cunoasca lumea ca Eu iubesc pe Tatal si precum Tatal Mi-a poruncit asa fac. Sculati-va, sa mergem de aici.