Exodul (Esirea) 16
- 1. Toata adunarea copiilor lui Israel a plecat din Elim; si au ajuns in pustiul Sin, care este intre Elim si Sinai, in a cincisprezecea zi a lunii a doua dupa iesirea lor din tara Egiptului.
- 2. Si toata adunarea copiilor lui Israel a cartit in pustiul acela impotriva lui Moise si Aaron.
- 3. Copiii lui Israel le-au zis: "Cum de n-am murit loviti de mana Domnului in tara Egiptului, cand sedeam langa oalele noastre cu carne, cand mancam paine de ne saturam? Caci ne-ati adus in pustiul acesta ca sa faceti sa moara de foame toata multimea aceasta."
- 4. Domnul a zis lui Moise: "Iata ca voi face sa va ploua paine din ceruri. Poporul va iesi afara si va strange, cat ii trebuie pentru fiecare zi, ca sa-l pun la incercare si sa vad daca va umbla sau nu dupa legea Mea.
- 5. In ziua a sasea, cand vor pregati ce au adus acasa, vor avea de doua ori mai mult decat vor strange in fiecare zi."
- 6. Moise si Aaron au zis tuturor copiilor lui Israel: "Asta-seara, veti intelege ca Domnul este Acela care v-a scos din tara Egiptului.
- 7. Si maine dimineata, veti vedea slava Domnului; pentru ca v-a auzit cartirile impotriva Domnului; caci ce suntem noi, ca sa cartiti impotriva noastra?"
- 8. Moise a zis: "Domnul va va da asta-seara carne de mancat, si maine dimineata va va da paine sa va saturati, pentru ca a auzit Domnul cartirile pe care le-ati rostit impotriva Lui; caci ce suntem noi? Cartirile voastre nu se indreapta impotriva noastra, ci impotriva Domnului."
- 9. Moise a zis lui Aaron: "Spune intregii adunari a copiilor lui Israel: "Apropiati-va inaintea Domnului; caci v-a auzit cartirile."
- 10. Si, pe cand vorbea Aaron intregii adunari a lui Israel, s-au uitat inspre pustiu, si iata ca slava Domnului s-a aratat in nor.
- 11. Domnul, vorbind lui Moise, a zis:
- 12. "Am auzit cartirile copiilor lui Israel. Spune-le: "Intre cele doua seri aveti sa mancati carne, si dimineata va veti satura de paine; si veti sti ca Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru."
- 13. Seara, au venit niste prepelite si au acoperit tabara; si, dimineata, s-a asezat un strat gros de roua in jurul taberei.
- 14. Cand s-a luat roua aceasta, pe fata pustiului era ceva marunt ca niste graunte, marunt ca bobitele de gheata alba pe pamant.
- 15. Copiii lui Israel s-au uitat la ea si au zis unul catre altul: "Ce este aceasta?" Caci nu stiau ce este. Moise le-a zis: "Este painea pe care v-o da Domnul ca hrana.
- 16. Iata ce a poruncit Domnul: "Fiecare din voi sa stranga cat ii trebuie pentru hrana, si anume un omer de cap, dupa numarul sufletelor voastre; fiecare sa ia din ea pentru cei din cortul lui."
- 17. Israelitii au facut asa; si au strans unii mai mult, altii mai putin.
- 18. In urma o masurau cu omerul, si cine stransese mai mult, n-avea nimic de prisos, iar cine stransese mai putin, nu ducea lipsa deloc. Fiecare strangea tocmai cat ii trebuia pentru hrana.
- 19. Moise le-a zis: "Nimeni sa nu lase ceva din ea pana a doua zi dimineata."
- 20. N-au ascultat de Moise, si s-au gasit unii care au lasat ceva din ea pana dimineata; dar a facut viermi si s-a imputit. Moise s-a maniat pe oamenii aceia.
- 21. Astfel, in toate diminetile, fiecare strangea cat ii trebuia pentru hrana; si, cand venea caldura soarelui, se topea.
- 22. In ziua a sasea, au strans hrana indoit, si anume doi omeri de fiecare. Toti fruntasii adunarii au venit si au spus lui Moise lucrul acesta.
- 23. Si Moise le-a zis: "Domnul a poruncit asa. Maine este ziua de odihna, Sabatul inchinat Domnului; coaceti ce aveti de copt, fierbeti ce aveti de fiert si pastrati pana a doua zi dimineata tot ce va ramane!"
- 24. Au lasat-o pana a doua zi dimineata, cum poruncise Moise; si nu s-a imputit si n-a facut viermi.
- 25. Moise a zis: "Mancati-o azi, caci este ziua Sabatului; azi nu veti gasi mana pe camp.
- 26. Veti strange timp de sase zile; dar in ziua a saptea, care este Sabatul, nu va fi."
- 27. In ziua a saptea, unii din popor au iesit sa stranga mana, si n-au gasit.
- 28. Atunci Domnul a zis lui Moise: "Pana cand aveti de gand sa nu paziti poruncile si legile Mele?
- 29. Vedeti ca Domnul v-a dat Sabatul; de aceea va da in ziua a sasea hrana pentru doua zile. Fiecare sa ramana la locul lui, si, in ziua a saptea, nimeni sa nu iasa din locul in care se gaseste."
- 30. Si poporul s-a odihnit in ziua a saptea.
- 31. Casa lui Israel a numit hrana aceasta "mana". Ea semana cu bobul de coriandru; era alba si avea un gust de turta cu miere.
- 32. Moise a zis: "Iata ce a poruncit Domnul: "Sa se pastreze un omer plin cu mana pentru urmasii vostri, ca sa vada si ei painea pe care v-am dat-o s-o mancati in pustiu, dupa ce v-am scos din tara Egiptului."
- 33. Si Moise a zis lui Aaron: "Ia un vas, pune in el un omer plin cu mana si asaza-l inaintea Domnului, ca sa fie pastrat pentru urmasii vostri."
- 34. Dupa porunca data de Domnul lui Moise, Aaron l-a pus inaintea chivotului marturiei, ca sa fie pastrat.
- 35. Copiii lui Israel au mancat mana patruzeci de ani, pana la sosirea lor intr-o tara locuita; au mancat mana pana la sosirea lor la hotarele tarii Canaanului.
- 36. Omerul este a zecea parte dintr-o efa.