Matei 27
- 1. Când s-a făcut ziuă, toţi preoţii cei mai de seamă şi bătrânii norodului au ţinut sfat împotriva lui Isus, ca să-L omoare.
- 2. După ce L-au legat, L-au dus şi L-au dat în mâna dregătorului Pilat din Pont.
- 3. Atunci Iuda, vânzătorul, când a văzut că Isus a fost osândit la moarte, s-a căit, a dus înapoi cei treizeci de arginţi, i-a dat preoţilor celor mai de seamă şi bătrânilor
- 4. şi a zis: "Am păcătuit, căci am vândut sânge nevinovat." "Ce ne pasă nouă?", i-au răspuns ei. "Treaba ta."
- 5. Iuda a aruncat arginţii în Templu şi s-a dus de s-a spânzurat.
- 6. Preoţii cei mai de seamă au strâns arginţii şi au zis: "Nu este îngăduit să-i punem în vistieria Templului, fiindcă sunt preţ de sânge."
- 7. Şi după ce s-au sfătuit, au cumpărat cu banii aceia "Ţarina olarului" ca loc pentru îngroparea străinilor.
- 8. Iată de ce ţarina aceea a fost numită până în ziua de azi: "Ţarina sângelui."
- 9. Atunci s-a împlinit ce fusese vestit prin prorocul Ieremia, care zice: "Au luat cei treizeci de arginţi, preţul Celui preţuit, pe care L-au preţuit unii din fiii lui Israel;
- 10. şi i-au dat pe "Ţarina olarului", după cum îmi poruncise Domnul."
- 11. Isus S-a înfăţişat înaintea dregătorului. Dregătorul L-a întrebat: "Eşti Tu "Împăratul iudeilor"?" "Da", i-a răspuns Isus, "sunt."
- 12. Dar n-a răspuns nimic la învinuirile preoţilor celor mai de seamă şi bătrânilor.
- 13. Atunci Pilat I-a zis: "N-auzi de câte lucruri Te învinuiesc ei?"
- 14. Isus nu i-a răspuns la niciun cuvânt, aşa că se mira foarte mult dregătorul.
- 15. La fiecare praznic al Paştilor, dregătorul avea obicei să sloboadă norodului un întemniţat pe care-l voiau ei.
- 16. Pe atunci aveau un întemniţat vestit, numit Baraba.
- 17. Când erau adunaţi la un loc, Pilat le-a zis: "Pe care voiţi să vi-l slobod? Pe Baraba sau pe Isus, care Se numeşte Hristos?"
- 18. Căci ştia că din pizmă dăduseră pe Isus în mâinile lui.
- 19. Pe când stătea Pilat pe scaun la judecată, nevasta sa a trimis să-i spună: "Să n-ai nimic a face cu Neprihănitul acesta; căci azi am suferit mult în vis din pricina Lui."
- 20. Preoţii cei mai de seamă şi bătrânii au înduplecat noroadele să ceară pe Baraba, iar pe Isus să-L omoare.
- 21. Dregătorul a luat cuvântul şi le-a zis: "Pe care din amândoi voiţi să vi-l slobod?" "Pe Baraba", au răspuns ei.
- 22. Pilat le-a zis: "Dar ce să fac cu Isus, care Se numeşte Hristos?" "Să fie răstignit!", i-au răspuns cu toţii.
- 23. Dregătorul a zis: "Dar ce rău a făcut?" Ei au început să strige şi mai tare: "Să fie răstignit!"
- 24. Când a văzut Pilat că n-ajunge la nimic, ci că se face mai multă zarvă, a luat apă, şi-a spălat mâinile înaintea norodului şi a zis: "Eu sunt nevinovat de sângele Neprihănitului acestuia. Treaba voastră!"
- 25. Şi tot norodul a răspuns: "Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri."
- 26. Atunci Pilat le-a slobozit pe Baraba; iar pe Isus, după ce a pus să-L bată cu nuiele, L-a dat în mâinile lor, ca să fie răstignit.
- 27. Ostaşii dregătorului au dus pe Isus în pretoriu şi au adunat în jurul Lui toată ceata ostaşilor.
- 28. L-au dezbrăcat de hainele Lui şi L-au îmbrăcat cu o haină stacojie.
- 29. Au împletit o cunună de spini, pe care I-au pus-o pe cap, şi I-au pus o trestie în mâna dreaptă. Apoi îngenuncheau înaintea Lui, îşi băteau joc de El şi ziceau: "Plecăciune, Împăratul iudeilor!"
- 30. Şi scuipau asupra Lui şi luau trestia şi-L băteau în cap.
- 31. După ce şi-au bătut astfel joc de El, L-au dezbrăcat de haina stacojie, L-au îmbrăcat cu hainele Lui şi L-au dus să-L răstignească.
- 32. Pe când ieşeau afară din cetate, au întâlnit pe un om din Cirene, numit Simon, şi l-au silit să ducă crucea lui Isus.
- 33. Când au ajuns la un loc numit Golgota, care înseamnă: "Locul căpăţânii",
- 34. I-au dat să bea vin amestecat cu fiere; dar, când l-a gustat, n-a vrut să bea.
- 35. După ce L-au răstignit, I-au împărţit hainele între ei, trăgând la sorţi, pentru ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul care zice: "Şi-au împărţit hainele Mele între ei, şi pentru cămaşa Mea au tras la sorţi."
- 36. Apoi au şezut jos şi-L păzeau.
- 37. Şi I-au scris deasupra capului vina: "Acesta este Isus, Împăratul iudeilor."
- 38. Împreună cu El au fost răstigniţi doi tâlhari: unul la dreapta, şi celălalt la stânga Lui.
- 39. Trecătorii îşi băteau joc de El, dădeau din cap
- 40. şi ziceau: "Tu, care strici Templul şi-l zideşti la loc în trei zile, mântuieşte-Te pe Tine însuţi! Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!"
- 41. Preoţii cei mai de seamă, împreună cu cărturarii şi bătrânii, îşi băteau şi ei joc de El şi ziceau:
- 42. "Pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui! Dacă este El Împăratul lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce, şi vom crede în El!
- 43. S-a încrezut în Dumnezeu: să-L scape acum Dumnezeu, dacă-L iubeşte. Căci a zis: "Eu sunt Fiul lui Dumnezeu!"
- 44. Tâlharii care erau răstigniţi împreună cu El, Îi aruncau aceleaşi cuvinte de batjocură.
- 45. De la ceasul al şaselea până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric peste toată ţara.
- 46. Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: "Eli, Eli, lama sabactani?", adică: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?"
- 47. Unii din cei ce stăteau acolo, când au auzit aceste vorbe, au zis: "Strigă pe Ilie!"
- 48. Şi îndată, unul din ei a alergat de a luat un burete, l-a umplut cu oţet, l-a pus într-o trestie şi I-a dat să bea.
- 49. Dar ceilalţi ziceau: "Lasă să vedem dacă va veni Ilie să-L mântuiască."
- 50. Isus a strigat iarăşi cu glas tare şi Şi-a dat duhul.
- 51. Şi îndată perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat,
- 52. mormintele s-au deschis, şi multe trupuri ale sfinţilor care muriseră au înviat.
- 53. Ei au ieşit din morminte, după învierea Lui, au intrat în sfânta cetate şi s-au arătat multora.
- 54. Sutaşul şi cei ce păzeau pe Isus împreună cu el, când au văzut cutremurul de pământ şi cele întâmplate, s-au înfricoşat foarte tare şi au zis: "Cu adevărat, Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!"
- 55. Acolo erau şi multe femei care priveau de departe; ele urmaseră pe Isus din Galileea, ca să-I slujească.
- 56. Între ele era Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov şi a lui Iose, şi mama fiilor lui Zebedei.
- 57. Spre seară, a venit un om bogat din Arimateea, numit Iosif, care era şi el ucenic al lui Isus.
- 58. El s-a dus la Pilat şi a cerut trupul lui Isus. Pilat a poruncit să i-L dea.
- 59. Iosif a luat trupul, L-a înfăşurat într-o pânză curată de in
- 60. şi L-a pus într-un mormânt nou, al lui însuşi, pe care-l săpase în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră mare la uşa mormântului şi a plecat.
- 61. Maria Magdalena şi cealaltă Marie erau acolo şi şedeau în faţa mormântului.
- 62. A doua zi, care vine după ziua Pregătirii, preoţii cei mai de seamă şi fariseii s-au dus împreună la Pilat
- 63. şi i-au zis: "Doamne, ne-am adus aminte că înşelătorul acela, pe când era încă în viaţă, a zis: "După trei zile voi învia."
- 64. Dă poruncă, dar, ca mormântul să fie păzit bine până a treia zi, ca nu cumva să vină ucenicii Lui noaptea să-I fure trupul şi să spună norodului: "A înviat din morţi!" Atunci înşelăciunea aceasta din urmă ar fi mai rea decât cea dintâi."
- 65. Pilat le-a zis: "Aveţi o strajă; duceţi-vă de păziţi cum puteţi."
- 66. Ei au plecat şi au întărit mormântul, pecetluind piatra şi punând strajă."