Luca 3
- 1. În anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar - pe când Pilat din Pont era dregător în Iudeea, Irod, cârmuitor al Galileii, Filip, fratele lui, cârmuitor al Ituriei şi al Trahonitei, Lisania, cârmuitor al Abilenei,
- 2. şi în zilele marilor preoţi Ana şi Caiafa - cuvântul lui Dumnezeu a vorbit lui Ioan, fiul lui Zaharia, în pustiu.
- 3. Şi Ioan a venit prin tot ţinutul din împrejurimile Iordanului şi propovăduia botezul pocăinţei, pentru iertarea păcatelor,
- 4. după cum este scris în cartea cuvintelor prorocului Isaia: "Iată glasul celui ce strigă în pustiu: "Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările.
- 5. Orice vale va fi astupată, orice munte şi orice deal va fi prefăcut în loc neted; căile strâmbe vor fi îndreptate, şi drumurile zgrunţuroase vor fi netezite.
- 6. Şi orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu."
- 7. Ioan zicea, dar, noroadelor care veneau să fie botezate de el: "Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare?
- 8. Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţa voastră şi nu vă apucaţi să ziceţi în voi înşivă: "Avem pe Avraam ca tată!" Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.
- 9. Securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci, orice pom care nu face rod bun este tăiat şi aruncat în foc."
- 10. Noroadele îl întrebau şi ziceau: "Atunci ce trebuie să facem?"
- 11. Drept răspuns, el le zicea: "Cine are două haine să împartă cu cine n-are niciuna; şi cine are de mâncare să facă la fel."
- 12. Au venit şi nişte vameşi să fie botezaţi şi i-au zis: "Învăţătorule, noi ce trebuie să facem?"
- 13. El le-a răspuns: "Să nu cereţi nimic mai mult peste ce v-a fost poruncit să luaţi."
- 14. Nişte ostaşi îl întrebau şi ei şi ziceau: "Dar noi ce trebuie să facem?" El le-a răspuns: "Să nu stoarceţi nimic de la nimeni prin ameninţări, nici să nu învinuiţi pe nimeni pe nedrept, ci să vă mulţumiţi cu lefurile voastre."
- 15. Fiindcă norodul era în aşteptare şi toţi se gândeau în inimile lor cu privire la Ioan, dacă nu cumva este el Hristosul,
- 16. Ioan, drept răspuns, a zis tuturor: "Cât despre mine, eu vă botez cu apă; dar vine Acela care este mai puternic decât mine şi căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.
- 17. Acela are lopata în mână; Îşi va curăţa aria cu desăvârşire şi Îşi va strânge grâul în grânar, iar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge."
- 18. Astfel propovăduia Ioan norodului Evanghelia şi-i dădea încă multe alte îndemnuri.
- 19. Dar cârmuitorul Irod, care era mustrat de Ioan pentru Irodiada, nevasta fratelui său Filip, şi pentru toate relele pe care le făcuse,
- 20. a mai adăugat la toate celelalte rele şi pe acela că a închis pe Ioan în temniţă.
- 21. După ce a fost botezat tot norodul, a fost botezat şi Isus; şi pe când Se ruga, s-a deschis cerul,
- 22. şi Duhul Sfânt S-a coborât peste El în chip trupesc, ca un porumbel. Şi din cer s-a auzit un glas care zicea: "Tu eşti Fiul Meu preaiubit: în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea!"
- 23. Isus avea aproape treizeci de ani când a început să înveţe pe norod; şi era, cum se credea, fiul lui Iosif, fiul lui Eli,
- 24. fiul lui Matat, fiul lui Levi, fiul lui Melhi, fiul lui Ianai, fiul lui Iosif,
- 25. fiul lui Matatia, fiul lui Amos, fiul lui Naum, fiul lui Esli, fiul lui Nagai,
- 26. fiul lui Maat, fiul lui Matatia, fiul lui Semei, fiul lui Ioseh, fiul lui Ioda,
- 27. fiul lui Ioanan, fiul lui Resa, fiul lui Zorobabel, fiul lui Salatiel, fiul lui Neri,
- 28. fiul lui Melhi, fiul lui Adi, fiul lui Cosam, fiul lui Elmadam, fiul lui Er,
- 29. fiul lui Isus, fiul lui Eliezer, fiul lui Iorim, fiul lui Matat, fiul lui Levi,
- 30. fiul lui Simeon, fiul lui Iuda, fiul lui Iosif, fiul lui Ionam, fiul lui Eliachim,
- 31. fiul lui Melea, fiul lui Mena, fiul lui Matata, fiul lui Natan, fiul lui David,
- 32. fiul lui Iese, fiul lui Iobed, fiul lui Booz, fiul lui Salmon, fiul lui Naason,
- 33. fiul lui Aminadab, fiul lui Admin, fiul lui Arni, fiul lui Esrom, fiul lui Fares, fiul lui Iuda,
- 34. fiul lui Iacov, fiul lui Isaac, fiul lui Avraam, fiul lui Tara, fiul lui Nahor,
- 35. fiul lui Seruh, fiul lui Ragau, fiul lui Falec, fiul lui Eber, fiul lui Sala,
- 36. fiul lui Cainam, fiul lui Arfaxad, fiul lui Sem, fiul lui Noe, fiul lui Lameh,
- 37. fiul lui Matusala, fiul lui Enoh, fiul lui Iared, fiul lui Maleleel, fiul lui Cainan,
- 38. fiul lui Enos, fiul lui Set, fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu.