Iov 40
- 1. Domnul a vorbit lui Iov şi a zis:
- 2. "Eşti încredinţat acum tu, care vorbeşti împotriva Celui Atotputernic? Tu care mustri pe Dumnezeu, mai ai vreun răspuns de dat?"
- 3. Iov a răspuns Domnului, şi a zis:
- 4. "Iată, eu sunt prea mic; ce să-Ţi răspund? Îmi pun mâna la gură.
- 5. Am vorbit o dată, şi nu voi mai răspunde; de două ori, şi nu voi mai adăuga nimic."
- 6. Domnul a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii şi a zis:
- 7. "Încinge-ţi mijlocul ca un viteaz; ca Eu să te întreb, şi tu să Mă înveţi.
- 8. Vrei să nimiceşti până şi dreptatea Mea? Şi să Mă osândeşti, ca să-ţi scoţi dreptatea?
- 9. Ai tu un braţ ca al lui Dumnezeu şi un glas de tunet ca al Lui?
- 10. Împodobeşte-te cu măreţie şi mărime, îmbracă-te cu strălucire şi cu slavă!
- 11. Varsă-ţi valurile mâniei tale şi doboară cu o privire pe cei trufaşi!
- 12. Smereşte cu o privire pe cei trufaşi, zdrobeşte pe loc pe cei răi,
- 13. ascunde-i pe toţi împreună în ţărână, înveleşte-le faţa în întuneric!
- 14. Şi atunci voi aduce şi Eu lauda puterii dreptei tale.
- 15. Uită-te la hipopotamul, căruia i-am dat viaţă ca şi ţie! El mănâncă iarbă ca boul.
- 16. Uită-te ce tărie are în coapse şi ce putere are în muşchii pântecelui său!
- 17. Îşi îndoaie coada tare ca un cedru, şi vinele coapselor lui sunt întreţesute.
- 18. Oasele lui sunt ca nişte ţevi de aramă, mădularele lui sunt ca nişte drugi de fier.
- 19. El este cea mai mare dintre lucrările lui Dumnezeu. Cel ce l-a făcut l-a înzestrat cu o suliţă.
- 20. El îşi găseşte hrana în munţi, unde se joacă toate fiarele câmpului.
- 21. Se culcă sub lotus, în mijlocul trestiilor şi mlaştinilor.
- 22. Desişul lotusului îl acoperă cu umbra lui, sălciile pârâului îl înconjoară.
- 23. Dacă se întâmplă ca râul să iasă din matcă, el nu fuge: chiar de s-ar năpusti Iordanul în gâtlejul lui, el ar rămâne liniştit.
- 24. Crezi că-l poţi prinde lovindu-l în faţă? Sau crezi că-i vei putea străpunge nasul cu ajutorul laţurilor?